Emmanuel Macron, încă o discuție cu Vladimir Putin. Kremlin: Orice încercare a Kievului de a întârzia negocierile va avea ca rezultat suplimentarea cerințelor Moscovei pentru asigurarea procesului de pace

Publicat: 03 03. 2022, 15:59
Actualizat: 03 03. 2022, 16:12
Președintele francez Emmanuel Macron a avut o a treia discuție la telefon cu Vladimir Putin, omologul rus, de când Rusia a invadat Ucraina. Sursă foto: Hepta - Sergey Guneev

Emmanuel Macron, președintele Franței, a discutat din nou la telefon, joi, cu Vladimir Putin, omologul său rus. Mai apoi, Macron a vorbit și cu Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a anunțat Palatul Élysée.

Noi discuții Macron – Putin, Macron – Zelenski

Potrivit Kremlinului, citat de BBC, Vladimir Putin i-a spus din nou lui Emmanuel Macron care sunt obiectivele operațiunii rusești – demilitarizarea Ucrainei și statut neutru pentru această țară.

Președintele rus i-a spus omologului francez că aceste scopuri vor fi îndeplinite.

Putin a mai susținut că orice încercare a Kievului de a întârzia negocierile doar va avea ca rezultat suplimentarea cerințelor de pe lista Moscovei pentru asigurarea procesului de pace.

A fost a treia oară când Macron și Putin au vorbit de când a început invazia rusească în Ucraina, discuția durând o oră și jumătate.

Ulterior, Emmanuel Macron a vorbit și cu Volodimir Zelenski.

Rusia, crime în teren, sfidare în discurs

Rusia e investigată pentru crime de război, date fiind atrocitățile pe care trupele sale le comit de opt zile în Ucraina.

Dar Kremlinul are pretenții și-i vede pe alții vinovați.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a anunțat că țara sa vrea o listă cu arme care să nu fie niciodată desfășurate pe teritoriul Ucrainei. Mai mult, Moscova a transmis scrisori Finlandei și Suediei prin care le solicită să îi ofere „garanții de securitate”.

Lavrov a și trecut la amenințări, spunând că dacă ar fi să aibă loc un al treilea război mondial, acesta ar implica arme nucleare şi ar fi distructiv, apoi a comparat SUA cu Hitler.