Emmanuel Macron l-a întrebat în fața camerelor pe Joe Biden dacă Arabia Saudită chiar are de gând să distribuie mai mult petrol

Emmanuel Macron l-a întrebat în fața camerelor pe Joe Biden dacă Arabia Saudită chiar are de gând să distribuie mai mult petrol
Președinții Franței și Statelor Unite, Emmanuel Macron și Joe Biden. Foto: Hepta.ro / DPA Images / Eric Lalmand

O înregistrare video a surprins momentul în care președintele francez Emmanuel Macron l-a întrerupt luni pe președintele Joe Biden pentru a-și exprima îndoiala că Arabia Saudită și-ar putea mări capacitatea de producție de petrol.

Dacă ceea ce spune Macron e adevărat – prețul petrolului și respectiv al combustibililor va depăși orice coșmar

Incidentul a avut loc în timp ce liderii celor mai bogate națiuni din lume s-au reunit pentru summitul G7 din Germania iar subiectul războiului din Ucraina a fost pe primul loc pe ordinea de zi.

„Scuzați-mă, îmi pare rău că vă întrerup”, a spus Macron în timp ce se apropia de Biden, potrivit unei înregistrări. Macron a părut să-i spună lui Biden că șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, liderul Emiratelor Arabe Unite (EAU), i-ar fi spus că nici Emiratele Arabe Unite, nici Arabia Saudită nu pot crește substanțial producția de petrol.

„Mi-a spus două lucruri”, i-ar fi șoptit Macron lui Biden. „Unu, că sunt la un maxim, maxim de producție… este ceea ce pretindea el”. „În al doilea rând, saudiții pot crește puțin, cu 150 [mii de barili pe zi] sau puțin mai mult, dar nu au capacități uriașe cel puțin nu mai devreme de șase luni”.

Aceste țări fuseseră considerate singurele două din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) cu capacitate de rezervă suficientă pentru a putea crește livrările globale care ar putea duce la scăderea prețurilor.

Ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail Al Mazrouei, a declarat că producția de petrol a Emiratelor Arabe Unite este aproape de capacitatea maximă, în baza actuală de producție OPEC+, care este de 3,168 milioane de barili pe zi.

Casa Albă a fost contactată pentru comentarii. Oficialii francezi și saudiți au fost, de asemenea, contactați pentru comentarii. Casa Albă a declarat doar că Biden va călători în Arabia Saudită la mijlocul lunii iulie.

Joe Biden merge să dea mâna cu cei pe care-i numise „paria” înainte de alegeri

Petrolul va face „absolut” parte din discuțiile pe care Biden le va avea cu oficialii saudiți, a declarat John Kirby, de la Consiliul de Securitate Națională, la începutul lunii iunie.
Dar vestea călătoriei a atras, de asemenea, critici din partea unora care spun că aceasta indică faptul că administrația Biden îi lasă pe saudiți să scape de acuzațiile legate de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Când a candidat la președinție, Biden a promis că administrația sa va încerca să facă din Arabia Saudită un nimic. CIA ajunsese la concluzia că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a ordonat uciderea lui Khashoggi în interiorul consulatului saudit din Istanbul, Turcia, în octombrie 2018. Autoritățile saudite au negat întotdeauna că prințul moștenitor, cunoscut după inițialele sale MBS, ar fi avut vreun rol în moartea jurnalistului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`