Familia unui regizor american, dată în judecată de Academia americană de film, pentru vânzarea unei statuete Oscar

Familia unui regizor american, dată în judecată de Academia americană de film, pentru vânzarea unei statuete Oscar
Foto: celebzter.com

Familia unui regizor american, recompensat cu Oscar, a fost dată în judecată de către Academia americană de film (Academy of Motion Picture Arts and Sciences), pentru că a vândut ilegal la licitaţie una dintre celebrele statuete, cu suma de 79.200 de dolari, relatează AFP.

Academia americană de film a afirmat că familia cineastului Joseph Wright, distins cu premiul Oscar în 1942 pentru regia musicalului color „My Gal Sal”, a vândut statueta primită de regizor, în cadrul unei licitaţii organizate de casa de licitaţii Briarbrook, în luna iunie.

„Ca membru al Academiei între 1933 şi 1983, domnul Wright era obligat prin contract să respecte” un drept de preempţiune al Academiei pentru a cumpăra orice statuetă Oscar, care trebuie să îi fie propusă spre vânzare pentru suma de 10 dolari.

Academia, care solicită restituirea integrală a sumei de 79.200 de dolari, pe lângă plata unor daune şi interese, „nu a avut niciodată obiectivul de a transforma statuetele în obiectele comerciale”, se arată în documentele depuse marţi în instanţă la Los Angeles.

Potrivit Academiei americane de film, după ce reprezentanţii instituţiei au aflat pe 23 iunie de licitaţia care urma să aibă loc a doua zi, aceştia au încercat în mai multe rânduri, fără succes, să ia legătura cu casa de licitaţii Briarbrook, care a obţinut un comision premium de 20% din suma cu care statueta a fost adjudecată.

„O angajată de la Briarbrook a răspuns la apelul” unui avocat al Academiei, „apoi a închis telefonul după ce a aflat despre ce era vorba. Apelurile următoare au ajuns direct în căsuţa vocală”, se arată în plângerea oficială a instituţiei.

La ediţia din 1943 a premiilor Oscar, care recompensau producţiile cinematografice lansate în anul anterior, Joseph C. Wright a fost premiat la categoria „cea mai bună regie artistică” pentru musicalul color din 1942 „My Gal Sal”, în care rolurile principale au fost interpretate de Rita Hayworth şi Victor Mature.

Joseph C. Wright a primit pe parcursul carierei sale 12 nominalizări la premiile Oscar şi a câştigat acest trofeu de două ori.

După ce Wright a murit în 1985, la vârsta de 92 de ani, statuetele au intrat în posesia nepotului său.

Academia americană de film a mai intentat o acţiune similară după vânzarea nepermisă la licitaţie a unor statuete Oscar.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`