Guvernul italian a adoptat un plan anticriză riguros menit să pună Italia la adăpost de criza datoriilor, a anunțat AFP.
Planul ar fi urmat să fie adoptat pe 5 noiembrie, dar decizia a fost devansată având în vedere situația critică în care se află țara. Potrivit unor estimări, planul are o valoare de 24 de miliarde de euro și prevede tăieri de cheltuieli publice, o creştere a fiscalităţii în special în domeniul imobiliar, precum şi o reformă a pensiilor denunţată de sindicate.
Măsurile prevăzute reprezintă o „lovitură foarte dură pentru pensionari”, a denunţat Susanna Camusso, secretar general al principalului sindicat italian, Cgil.
Pentru a veni în sprijinul aecstui plan, premierul italian Mario Monti a anunţat că va renunţa la salariul de preşedinte al Consiliului şi ministru al Economiei.
„În momentul în care se cer sacrificii tuturor cetăţenilor, mi se pare că este de datoria mea să renunţ la salariul de preşedinte al Consiliului şi ministru al Economiei şi Finanţelor”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.