Mesaj de la Bruxelles pentru Israel. UE intervine pentru oprirea operațiunilor militare din Liban

Publicat: 18 03. 2026, 23:56
Kaja Kallas Foto: Abaca Press / AA/ABACA

Uniunea Europeană intervine pe lângă Israel și cere oprirea operațiunilor militare din Liban. Liderii europeni acuză situația umanitară catastrofală din zonă, ca urmare a strămutării a peste un milion de persoane.

Uniunea Europeană, mesaj pentru Israel

Israelul trebuie să oprească operațiunile militare din Liban solicită liderii europeni. Potrivit unui purtător de cuvânt, Uniunea Europeană avertizează cu privire la situația umanitară catastrofaă din zonă. Peste un milion de persoane au fost strămutate ca urmare a bombardametelor și intervențiilor militare ale armatei israeliene, relatează AFP.

„UE este profund îngrijorată de ofensiva israeliană în curs de desfăşurare în Liban, care are deja consecinţe umanitare devastatoare şi riscă să declanşeze un conflict prelungit”, a declarat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

Totodată, UE condamnă decizia Hezbollah, mişcarea şiită susţinută de Iran, de a arunca Libanul în acest război. Gruparea șiită refuză să predea armele și lansează atacuri nediscriminatorii împotriva Israelului, iar acest lucru nu face decât să amplifice tensiunile, se arată în comunicat.

Reprezentantul UE a subliniat că atacurile împotriva civililor, a personalului medical sau a membrilor misiunii ONU în Liban, UNIFIL, sunt nejustificate şi inacceptabile. De aceea trebuie să înceteze imediat.

Armata israeliană a făcut aproape 1.000 de victime în Liban

De la începutul războiului dintre Hezbollah şi Israel, pe 2 martie, anul acesta, atacurile armatei israeliene au provocat moartea a aproximativ o mie de persoane în Liban. Mai exact, conform datelor statistice prezentate de autoritățile locale, este vorba despre cel puţin 968 de morţi. Dintre aceștia, 116 sunt copii.

Şefa diplomaţiei din Uniunea Europeană, Kaja Kallas, a declarat pe 9 martie că un armistiţiu în zonă este cea mai bună soluție. Astfel se evită instalarea haosului în Liban. Ea a cerut Hezbollah să se dezarmeze şi, în acelaşi timp, a solicitat Israelului să oprească atacurile armate.

Armata israeliană atacă frecvent bastioane ale grupării Hezbollah de pe teritoriul libanez. Aceasta în ciuda armistițiului încheiat de cele două părți în  în 2024. Israelul susține că prin aceste acțiuni dorește să împiedice Hezbollah să-şi refacă capacităţile militare.