Guido Crosetto, ministrul italian al apărării, a transmis marți în parlamentul de la Roma că livrările de armament către Ucraina vor înceta imediat ce vor începe negocierile de pace pentru a pune capăt invaziei rusești, notează The Guardian.
„Sunt conștient de faptul că ajutorul militar va trebui să se încheie mai devreme sau mai târziu și se va încheia atunci când vom avea discuțiile de pace pe care le sperăm cu toții”, a declarat ministrul Apărării în timp ce se adresa Senatului Camerei superioare.
Cabinetul Italiei a adoptat la începutul lunii decembrie un decret care îi permite să continue să furnizeze arme Ucrainei pe tot parcursul anului 2023, fără a solicita aprobarea oficială a parlamentului pentru fiecare nou transport.
„Nu există nicio îndoială că ne dorim cu toții pacea, dar acest obiectiv nu poate fi urmărit fără a oferi asistență unei țări care se confruntă cu o agresiune unilaterală care încalcă dreptul internațional”, a adăugat Guido Crosetto.