O expertiză FBI a dus la concluzia că Alec Baldwin a apăsat pe trăgaciul pistolului care a ucis-o pe Halyna Hutchins

Publicat: 14 08. 2022, 10:52
Foto: Sky News

O expertiză a FBI a dus la concluzia că actorul și producătorul Alec Baldwin a apăsat pe trăgaciul pistolului cu care a fost ucisă din greșeală directoarea de imagine Halyna Hutchins, pe platoul de filmare al peliculei Rust, relatează Sky News. Arma nu s-ar fi putut descărcat singură, spun experții FBI.

Halyna Hutchins a fost împușcată din greșeală de către Alec Baldwin, în timp ce filma o scenă pentru Rust, în octombrie 2021. În tot acest timp, actorul a susținut că nu a apăsat pe trăgaciul armei.

Expertiza a stabilit că arma nu putea să se descarce singură

În pofida acestui fapt, expertiza criminalistică a FBI a stabilit că arma nu s-ar fi putut descărca fără ca trăgaciul să fie apăsat fizic, arată raportul consultat de Sky News. Constatările au fost analizate și de către Biroul de investigații medicale din New Mexico, iar un raport post-mortem a clasificat moartea lui Hutchins drept accident.

„Moartea a fost cauzată de o rană prin împușcare în piept. Examinarea rapoartelor disponibile ale forțelor de ordine nu aduce nicio dovadă că arma de foc a fost încărcată intenționat cu muniție reală pe platoul de filmare. Pe baza tuturor informațiilor disponibile, inclusiv a absenței intenției evidente de a provoca răul sau moartea cuiva, decesul poate fi clasificat drept accident”, se arată în raport.

Actorul a spus anchetatorilor că a crezut că pistolul era neîncărcat și putea fi utilizat în siguranță.

În cadrul unui interviu acordat recent, Alec Baldwin a menționat că „ar face orice pentru a repara cele întâmplate”, dar nu se simte vinovat pentru împușcătura care a omorât-o pe Hutchins.