Alec Baldwin îi va lua un interviu lui Woody Allen pe Instagram Live

Alec Baldwin îi va lua un interviu lui Woody Allen pe Instagram Live
Foto: Hepta.ro

Alec Baldwin a anunțat că îi va lua un interviu lui Woody Allen pe Instagram Live, marți, 28 iunie.

Baldwin este unul dintre susținătorii lui Woody Allen după acuzația că acesta și-ar fi abuzat sexual fiica adoptivă

Actorul a făcut anunțul pe propriul său cont de Instagram preîntâmpinând posibilele critici: „Permiteți-mi să însoțesc această intenție prin a declara că am ZERO INTERES pentru judecățile și postările moralizatoare ale oricui”, a scris el.

„Sunt o persoană care are propriul set de convingeri și îmi pasă foarte puțin de speculațiile celorlalți. Dacă vreunul dintre voi crede că un proces ar trebui să se desfășoare prin intermediul unui documentar HBO, asta nu este problema mea”.

Baldwin se referă la Allen vs. Farrow, miniseria HBO realizată de Kirby Dick și Amy Ziering, care a explorat acuzația de abuz sexual formulată împotriva lui Allen de către fiica sa adoptivă – Dylan Farrow.

Filmul, care a fost realizat cu implicarea lui Dylan, a fratelui ei Ronan și a mamei lor, Mia, a reorientat atenția asupra acestui caz. Allen a negat întotdeauna acuzația iar două anchete îndelungate s-au încheiat până acum fără ca vreo acuzație să fie adusă împotriva sa.

Allen continuă să facă filme, deși contractul său de patru filme pentru Amazon a fost anulat ca urmare a reacției la apelurile reînnoite ale soților Farrows ca Allen să fie evitat de industrie. Allen a ajuns la o înțelegere cu Amazon în 2019, după ce i-a dat în judecată pentru 68 de milioane de dolari.

Nici Baldwin nu e străin de procese

Baldwin a lucrat cu Allen la Alice (1990), To Rome With Love (2012) și Blue Jasmine (2013). El a rămas unul dintre cei mai dedicați apărători ai regizorului, alături de Diane Keaton, Scarlett Johansson, Larry David, Javier Bardem și Jude Law. Printre cei care și-au exprimat regretul că au lucrat cu el se numără Kate Winslet, Rebecca Hall, Colin Firth și Timothée Chalamet.

Baldwin este el însuși subiectul mai multor procese din cauza împușcării accidentală și fatală, din octombrie 2021, a scenografei Halyna Hutchins pe platoul de filmare al filmului Rust, un nou western în care joacă rolul principal, și pe care îl produce.

Urmăriți B1TV.ro și pe