Polonezii, acuzați de rasism și punere în pericol a vieții președintelui sud-african

Polonezii, acuzați de rasism și punere în pericol a vieții președintelui sud-african
Cyril Ramaphosa, președintele Africii de Sud Sursa Foto: Hepta

Autoritățile poloneze sunt acuzate de rasism după ce au blocat intrarea în ţară a gărzilor prezidenţiale sud-africane şi a jurnaliştilor care îl însoţeau pe lider. Cyril Ramaphosa a aterizat joi la Varşovia pentru a se îndrepta ulterior către o misiune diplomatică la Kiev, relatează BBC.

120 de sud-africani, blocați în avion, la Varșovia

Echipa formată din aproximativ 120 de persoane a fost reținută timp de câteva ore în avion, pe pista aeroportului din Varșovia. Polonezii spun că acești nu aveau permise pentru armele pe care le dețineau și au refuzat să le predea autorităților.

Negocierile dintre poliția din Africa de Sud și cea poloneză au durat cu mult peste 11 ore, potrivit unei femei din staff-ul președintelui.

Decizia Poloniei l-a lăsat pe preşedintele Cyril Ramaphosa care a călătorit separat spre Ucraina, fără o parte din echipa sa de securitate, ceea ce a provocat o reacţie furioasă din partea şefului gărzilor sale, generalul-maior Wally Rhoode.

Ne întârzie, pun în pericol viaţa preşedintelui nostru…Am fi putut fi la Kiev până acum şi asta este tot ce fac ei. Vreau să vedeţi cât de rasişti sunt”, a acuzat el.

Polonia neagă acuzațiile de rasism

Polonia a respins categoric acuzaţiile de rasism. Purtătorul de cuvânt al aeroportului  polonez a declarat pentru BBC că agenţii de securitate sud-africani nu aveau permisele necesare pentru armele pe care le aveau asupra lor.

„Nu putem lăsa să intre în UE nişte pasageri cu arme de foc ilegale”, a spus el. Rudzki a adăugat că li s-a spus că pot debarca dacă îşi lasă armele în avion, dar au refuzat. „Armele de foc nu urmau să fie confiscate, aşa cum au susţinut unele surse din Africa de Sud”, a adăugat el.

Ultima oră
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena
17:26 - Scandal în coaliție privind listarea la bursă a companiilor de stat. Măsura e contestată de PSD. Care e situația în alte țări europene (FOTO)
17:08 - PSD sesizează CNCD și Parchetul după valul de meme-uri care i-au comparat cu șobolani
16:44 - Băluță: Ciucu tună și fulgeră la adresa oricui nu îl divinizează pe Bolojan. Chiar și președintele Nicușor Dan pare să fi devenit indezirabil, doar pentru că încearcă să rămână echilibrat