Putin anunță încetarea focului de Paște în Ucraina. Ce presupune armistițiul anunțat de Kremlin

Publicat: 09 04. 2026, 23:54
Sursa Foto: Hepta.ro/ Gavriil Grigorov / Sputnik

Vladimir Putin anunță o încetare temporară a focului în Ucraina, cu ocazia Paștelui ortodox, însă contextul ultimilor ani ridică semne serioase de întrebare. Kievul nu a oferit încă un răspuns oficial la această propunere.

Ce presupune armistițiul anunțat de Kremlin

Președintele rus a declarat o pauză de două zile în acțiunile militare, invocând apropierea sărbătorii religioase și nevoia unui gest simbolic, relatează TVPWorld. Potrivit comunicatului oficial, încetarea focului ar urma să intre în vigoare pe 11 aprilie, la ora 16:00, și să dureze până la finalul zilei de 12 aprilie.

„Având în vedere apropierea sărbătorii Paștelui ortodox, se declară încetarea focului începând cu ora 16:00 pe 11 aprilie până la sfârșitul zilei de 12 aprilie”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Autoritățile de la Moscova susțin că măsura reflectă o decizie la nivel înalt, fiind prezentată ca un gest unilateral. „Prin decizia comandantului suprem, V.Putin, în legătură cu apropiata sârbătoare a Paştelui ortodox, o încetare a focului a fost decretată pentru sâmbătă, 11 aprilie, începând de la ora locală 16:00 (13:00 GMT) până la sfârşitul zilei de 12 aprilie 2026”, se menţionează în comunicatul Kremlinului.

Cum reacționează Ucraina

Deocamdată, Kievul nu a transmis o poziție oficială față de anunț, iar incertitudinea rămâne ridicată în privința aplicării efective a armistițiului. Liderul de la Moscova a transmis că se așteaptă la o reacție similară din partea Ucrainei.

„Plecăm de la premisa că partea ucraineană va urma exemplul Federației Ruse.”, menționează comunicatul, potrivit Digi24.

Totuși, experiențele anterioare ridică îndoieli serioase, deoarece astfel de inițiative au fost frecvent contestate sau încălcate pe teren de ambele părți implicate. Anul trecut, un anunț similar nu a împiedicat continuarea atacurilor, potrivit autorităților de la Kiev.

„Dronele Shahed de pe cerul nostru dezvăluie adevărata atitudine a lui Putin față de Paște și față de viața umană”, scria atunci președintele ucrainean Volodimir Zelenski.