Scoția legalizează o nouă opțiune funerară. Ce presupune incinerarea cu apă și când va fi disponibilă
Scoția a făcut un pas legislativ fără precedent în Regatul Unit, devenind prima țară care permite oficial incinerările cu apă, o alternativă prezentată drept mai prietenoasă cu mediul. Noua opțiune funerară, cunoscută sub numele de hidroliză alcalină, vine ca răspuns atât preocupărilor ecologice, cât și dorinței de diversificare a alegerilor pentru familii.
Ce presupune noua metodă de incinerare cu apă
Hidroliza alcalină implică învelirea corpului într-un giulgiu biodegradabil, urmată de introducerea acestuia într-o cameră presurizată cu apă încălzită și substanțe chimice. Procesul accelerează descompunerea naturală, iar rămășițele rezultate sunt transformate într-o pulbere fină, returnată familiei într-o urnă.
Tehnic, corpul este încălzit la aproximativ 150 de grade Celsius într-un amestec de apă și hidroxid de potasiu, timp de până la 90 de minute, scrie BBC. Țesuturile se dizolvă complet, rămânând doar structura osoasă, care este ulterior uscată și mărunțită.
Specialiștii estimează că o incinerare tradițională generează o amprentă de carbon echivalentă cu aproximativ 320 de kilograme de dioxid de carbon. Prin comparație, hidroliza alcalină produce emisii de CO₂ de aproximativ șapte ori mai mici, reducând impactul asupra mediului.
Această metodă este deja utilizată în alte state, precum Republica Irlanda și Statele Unite, și a fost aleasă inclusiv de arhiepiscopul Desmond Tutu. Compania care susține introducerea procedurii în Scoția a descris schimbarea drept cea mai importantă modificare a legislației funerare din 1902.
Cum justifică autoritățile schimbarea legislativă
Ministrul Sănătății Publice, Jenni Minto, a subliniat că hidroliza este o „alternativă prietenoasă cu mediul” la practicile clasice.
„Alegerile pe care oamenii le fac cu privire la rămășițele lor înainte de moarte sunt profund personale, modelate de valorile individuale, credințe și dorințele familiilor lor”, a declarat oficialul scoțian.
„Procesul va fi supus acelorași garanții și cerințe de reglementare ca metodele existente, oferind familiilor îndoliate încrederea că persoanele dragi sunt tratate cu grijă, demnitate și respect”, a explicat ministrul.
Când va fi aplicată noua metodă
Înainte de aplicarea efectivă a noii metode, este necesară construirea echipamentelor de hidroliză, care vor avea nevoie de autorizații de construire și aprobarea Scottish Water. Guvernul scoțian estimează că primele incinerări cu apă ar putea avea loc chiar din această vară.
Reprezentanții industriei funerare spun că hidroliza nu va deveni norma, dar va completa opțiunile existente. „Știm că nu toată lumea va alege hidroliza și acesta este scopul. Este vorba despre a oferi familiilor mai multe opțiuni”, a declarat Helen Chandler, potrivit Antena3.
Ce impact are asupra industriei funerare
Andrew Purves, director operațional la William Purves, consideră momentul unul definitoriu pentru domeniu. „Pentru mine, funeraliile sunt despre alegere și despre a avea o ceremonie care să li se potrivească oamenilor”, a spus acesta.
Costurile sunt estimate a fi similare sau ușor mai ridicate decât cele ale unei incinerări obișnuite, însă operatorii susțin că interesul pentru opțiuni sustenabile este în creștere constantă.