Soldații buriați din Siberia refuză să se mai întoarcă pe front în Ucraina. „Ați făcut alegerea corectă: ați salvat viețile voastre și pe ale altora!”
Aproximativ 150 de soldați din regiunea siberiană Buriația, una dintre cele mai sărace ale Rusiei, au plecat de pe frontul din Ucraina și refuză să se mai întoarcă.
Alexandra Garmazhapova, președinta Fundației anti-război Buriația Liberă, estimează la 500 numărul de soldați buriați care au refuzat serviciul militar, prin intermediul fundației, de când Rusia a atacat Ucraina.
Soldații buriați nu vor să mai lupte în Ucraina
Cei 150 de militari s-au întors acasă în weekend, după un apel video făcut de soțiile lor luna trecută, informează The Moscow Times.
„Ați făcut alegerea corectă: ați salvat viețile voastre și pe ale altora!”, le-a transmis Garmazhapova acestora, într-o postare pe Facebook.
Activista a povestit pentru Mediazona că bărbații și-au reziliat contractele militare în iunie, după ce au văzut un apel video de la soțiile lor, prin care acestea le-au cerut să se întoarcă acasă.
Asta deși efectul inițial a fost invers: „După ce soțiile au efectuat apelul, autobuzul cu care soldații se îndreptau spre casă a fost întors din drum, iar ei au fost duși înapoi pe teritoriul ocupat din Ucraina și lăsați acolo încă 10 zile”.
Fundația Buriația Liberă a ajutat circa 500 de soldați care au refuzat serviciul militar de când Rusia a invadat Ucraina, ei fiind amenințați cu procese pentru că nu au vrut să lupte.
Rușii au ajuns să recruteze luptători din închisori
Armata rusă are serioase probleme să recruteze soldați pentru frontul din Ucraina, în contextul în care Rusia nu a declarat oficial război Ucrainei, așa că nu poate fi decretată mobilizarea generală.
Mulți refuză să meargă pe front, așa că au început recrutările pe șantierele navale sau chiar în închisori.
Compania militară Wagner, care are legături cu Kremlinul, ar fi oferit deținuților din Sankt Petersburg și Nijni Novgorod bani și posibile amnistii în schimbul a șase luni de serviciu în armată. La penitenciarul din Sankt Petersburg s-au arătat interesați 200 de deținuți, dar s-au mai înrolat doar 40.