Statul Major ucrainean: Rusia regrupează trupele și pregătește un nou atac masiv, în direcția Slobojanskii
Rusia regrupează trupele pentru ofensivă în direcția Slobojanskii. Țara agresoare continuă să bombardeze și să blocheze Harkovul.
Harkovul, blocat de forțele armatei ruse
În direcția Slobojanskii, trupele ruse continuă să blocheze Harkov și să efectueze bombardamente de artilerie ale orașului.
Anunțul a fost făcut vineri, 1 aprilie, de reprezentanții Statului Major al Ucrainei, pe rețelele de socializare.
” Inamicul trece în defensivă, regrupează trupele pentru a relua operațiunile ofensive. Se înregistrează o aprovizionare suplimentară de muniție pentru unitățile de artilerie”, informează Statul Major.
Rusia regrupează trupele
Potrivit sursei citate, rușii continuă să controleze localitatea Izium. Țara agresoare își consolidează forțele și pregătește un nou atac masiv.
„În timpul zilei, inamicul a luptat în direcția așezării Malaya Komyshevakha, s-a oprit, nu are succes. Probabil, inamicul va consolida gruparea forțelor de ocupare în direcția Izium ”, a adăugat Statul Major.