SUA are informații „foarte credibile” că Rusia va încerca să anexeze regiunile Donețk și Lugansk „undeva la jumătatea lui mai”. Moscova ar avea planuri similare pentru Herson

SUA are informații „foarte credibile” că Rusia va încerca să anexeze regiunile Donețk și Lugansk „undeva la jumătatea lui mai”. Moscova ar avea planuri similare pentru Herson
Foto: Hepta.ro / DPA Images

SUA are informații „foarte credibile” care arată că Federația Rusă va încerca să anexeze regiunile separatiste Donețk și Lugansk „undeva la jumătatea lu mai”, precum și că există planuri pentru a crea și în Herson o așa-zisă „republică populară” în vederea anexării, a declarat ambasadorul american la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), potrivit CNN.

Așa-zisele „republici populare” Donețk și Lugansk se află în regiunea Donbas din estul Ucrainei și și-au autoproclamat independența față de Ucraina în 2014, anul în care acolo izbucnea conflictul dintre trupele ucrainene și separatiștii susținuți de Moscova. Așa-zisa independență a celor două provincii ucrainene nu fusese recunoscută nici măcar de Federația Rusă până în zilele premergătoare invaziei lansate în 24 februarie.

Rusia va încerca să anexeze Donețk și Lugansk și ia în calcul planuri similare pentru Herson, arată informațiile SUA

„Rapoartele arată că Rusia are planuri să instrumenteze un referendum cu privire la alipirea la Rusia undeva la jumătatea lui mai și că Moscova ia în calcul un plan similar pentru Herson”, a afirmat ambasadorul american la OSCE, Michael Carpenter, într-un briefing de presă la sediul Departamentului de Stat al SUA.

Federația Rusă ar fi răpit oficiali locali din zonele pe care le-au ocupat în estul Ucrainei pentru a-i înlocui cu „grupuri care sunt loiale Moscovei”, susține ambasadorul american. De asemenea, dispar „directori de școli, jurnaliști, activiști locali, oficiali municipali”, a continuat Michael Carpenter.

„Mai recent, au existat de asemenea informații că forțele ruse au tăiat internetul și o parte din accesul la telefonia mobilă în aceste regiuni pentru a neutraliza fluxul de informații credibile”, a mai spus Carpenter, adăugând că în aceste localități Rusia „ar putea încerca să țină un referendum fals pentru a încerca să adauge un strat de legitimitate democratică sau electorală”.

În a doua parte a lunii aprilie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski amenința că partea ucraineană va abandona discuțiile cu partea rusă dacă sunt organizate „pseudo-referendumuri” pentru a crea „pseudo-republici” în zonele aflate sub ocupație rusă, potrivit Reuters.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:42 - România, pe primul loc în UE la decese provocate de boli care pot fi tratate. Care sunt principalele cauze
22:39 - Nicu Sârghea, toboșarul formației Vunk, a murit la doar 48 de ani. Mesajul trupei
22:30 - Drulă: Românii și-au pierdut încrederea în politicieni și din cauza lui Iohannis / Pentru restabilirea democrației, e normal să avem alegeri prezidențiale / Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni e o lovitură dată democrației (VIDEO)
22:17 - Cauza morții studentei care a murit în tramvai, în Iași. „Era de nota zece la absolut toate materiile”
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce