Suspectul care l-ar fi împușcat pe Charlie Kirk a fost prins. Anunțul făcut de Donald Trump

Publicat: 12 09. 2025, 15:53
Actualizat: 12 09. 2025, 17:05
Sursa foto: Hepta / Abaca Press / Ron Sachs

Președintele Donald Trump a declarat vineri dimineață, pentru Fox and Friends, că un suspect în cazul asasinatului activistului conservator Charlie Kirk se află în arest.

Ce anunț a făcut Donald Trump

„Cred că, cu un grad ridicat de certitudine, îl avem în custodie”, a spus Trump.

„Am colaborat cu poliția locală, cu guvernatorul – toată lumea a făcut o treabă excelentă.”, a mai adăugat președintele american.

Forțele de ordine au publicat joi seară noi înregistrări video și fotografii cu o persoană suspectă în czul uciderii lui Kirk, apelând la ajutorul publicului în căutări, potrivit The Washington Post.

Kirk, un apropiat al președintelui Donald Trump și prieten al vicepreședintelui JD Vance , a fost ucis miercuri în timp ce vorbea în fața unei mulțimi mari într-o zonă în aer liber din incinta Universității Utah Valley, o instituție de învățământ din orașul Orem, care se află la aproximativ 56 de kilometri sud de Salt Lake City.

Motivul pentru care FBI-ul este aspru criticat în acest caz

Directorul FBI, Kash Patel, a călătorit joi în Utah și a inspectat locul crimei, au declarat oficialii. El a fost prezent seara la o conferință de presă, la universitate, alături de reprezentanți ai mai multor instituții ale statului, dar nu a făcut comentarii.

Guvernatorul Utahului, Spencer Cox (republican), și comisarul Departamentului de Siguranță Publică, Beau Mason, au îndemnat publicul, la conferința de presă, să vizioneze fotografiile și filmările recent publicate și să ofere orice potențiale indicii. Jurnaliștii prezenți la conferință nu a avut voie să pună întrebări.

FBI-ul a fost criticat pentru acțiunile și retorica neobișnuită pe care au avut-o în acest caz, în special pentru decizia lui Patel de a spune că cineva a fost reținut, doar pentru ca persoana respectivă să fie eliberată la scurt timp după aceea.

Unde se află suspectul în cazul morții lui Kirk

Suspectul în cazul asasinatului lui Kirk a fost reținut de autoritățile statului și se află în continuare în custodia statului, potrivit unei surse din cadrul forțelor de ordine, care nu a fost autorizată să dezvăluie public detalii și care a vorbit sub condiția anonimatului. Autoritățile se așteaptă să anunțe mai multe detalii într-o conferință de presă care va avea loc vineri dimineață.

Președintele Donald Trump a continuat să laude moștenirea lui Charlie Kirk, în timpul unei apariții de vineri la Fox News.

„E mai mare acum datorită a ceea ce s-a întâmplat”, a spus Trump despre activistul care a fondat organizația conservatoare de tineret Turning Point USA.

Trump a vorbit joi cu văduva lui Kirk, Erika. Trump a spus că aceasta este „devastată”, dar „în mijlocul devastării, ei vor să continue Turning Point”.

Forțele de ordine au publicat noi înregistrări video și fotografii cu o persoană suspectă în cazul asasinării activistului conservator Charlie Kirk, apelând la ajutor public, în timp ce căutarea atacatorului continua fără ca niciun suspect să fie identificat sau localizat până joi seară.

Ce se poate observa în înregistrarea video recent publicată

În înregistrarea video recent publicată, se vede un bărbat alergând pe un acoperiș, coborându-se de pe margine și aterizând la pământ înainte de a alerga pe o zonă cu iarbă. Apoi a traversat strada într-o zonă împădurită, unde a fost găsită, ulterior, o armă de foc, a spus Mason.

Arma era o pușcă cu bolt action de mare putere, despre care autoritățile cred că a fost folosită pentru a-l împușca pe Kirk în gât de pe acoperiș, la aproximativ 140 de metri distanță, au declarat anterior oficialii.

„Există o urmă de pantof unde credem că suspectul este clar identificat ca purtând pantofi de tenis Converse”, a spus Mason, adăugând că a lăsat și „câteva urme de palmă” la fața locului.

Mason a indicat „trăsături de identificare” ale persoanei cara apere în filmări și fotografii pe care „sperăm că publicul ne poate ajuta să le identificăm și să ne conducă către acest suspect”, cum ar fi un tricou negru cu mânecă lungă cu un steag american și ceea ce pare a fi un vultur imprimat pe el, o șapcă de baseball cu simbolul unui triunghi, un rucsac, blugi și ochelari de soare. Oficialii l-au descris anterior pe individ ca fiind un „student”.

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox (republican), a declarat că FBI-ul a primit peste 7.000 de informații din mass-media digitală, mai multe informații primite din partea FBI-ului de la atentatul cu bombă de la maratonul din Boston din 2013.