Vladimir Putin dorește relații mai strânse cu celelalte foste republici sovietice
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, marți, că dorește relații mult mai strânse cu celelalte foste republici sovietice, la 30 de ani de la căderea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, transmite DPA, citat de către Agerpres.
Rusia, legături mai strânse între fostele state sovietice
În cadrul Summitului informal al liderilor ţărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), care s-a desfășurat anul acesta la Sankt Petersburg, Vladimir Putin a subliniat că, în ultimele decenii, multe lucruri s-au schimbat dramatic.
Comunitatea Statelor Indenpendente s-a fondat în decembrie 1991, iar aceasta a fost motivată de problemele economice şi de securitate cu care se confruntau ţările vizate, a susţinut liderul rus.
Trebuie să spun că relaţiile care au fost păstrate din timpul Uniunii Sovietice au jucat, în general, un rol pozitiv”, a adăugat Vladimir Putin.
Totuși, Putin a evitat să facă vreo declarație privind situația tensionată din Ucraina și dorințele pe care Rusia le are. Ucraina s-a retras din CSI în 2014, după ce Rusia a anexat Crimeea. De asemenea, și Georgia s-a retras din CSI, în 2008, după ce a fost atacată de către Rusia.
Federația Rusă, principalul motiv de retrage din CSI al Ucrainei și Georgiei
Vladimir Putin susține că Federația Rusă dorește să evite un eventual conflict cu Ucraina și cu Occidentul, însă are nevoie de un răspuns „imediat” din partea SUA și a aliaților săi în ceea ce privește garanțiile de securitate pe care le pretinde partea rusă, transmite Reuters.
Cu ocazia conferinței anuale de presă, liderul rus a acuzat SUA că are rachete „pe pragul Rusiei”. În ceea ce privește securitatea regională, susține Vladimir Putin, „mingea este în terenul Occidentului”, transmite și Sky News.
Conferința a venit într-un moment în care puterile occidentale sunt îngrijorate că Federația Rusă se pregătește să invadeze Ucraina la începutul anului viitor, un scenariu negat vehement de Vladimir Putin. Citește mai mult