Alina Sorescu nu crede în bunele intenții ale fostului soț. Strategia urmată de Alexandru Ciucu

Publicat: 23 07. 2025, 09:30
Alina Sorescu. Sursa foto: Captură video - Acasa La Maruta / YouTube

Alina Sorescu nu crede în bunele intenții ale fostului soț, Alexandru Ciucu, și nici în cuvintele sale mieroase. În opinia artistei, toate acestea fac parte dintr-un joc de strategie prin care creatorul de modă încearcă să-și spele imaginea publică.

Cei doi au ajuns la divorț în 2022, după un mariaj dificil, după cum relata artista, în urmă cu ceva vreme. Alina Sorescu și-a acuzat fostul soț că ar fi supus-o la umilințe și șantaj emoțional. În plus, a fost nevoită să se ocupe singură de creșterea și educația celor două fiice, Raisa și Carolina, beneficiind doar de sprijinul părinților săi. Conflictul dintre cei doi au ținut multă vreme rubricile de monden ale publicațiilor.

Zilele acestea, Alexandru Ciucu a dat de înțeles că s-a săturat de conflict și că și-ar dori să facă pace cu fosta soție. Alina Sorescu nu are încredere în fostul soț și spune că acesta este interesat doar să-și curețe imaginea.

„Pe 10 iulie, în emisiunea Marei Bănică de la Antena Stars, a venit Ștefan Farrell, organizator de festivaluri în domeniul modei. I-a dat moderatoarei un buchet de flori pentru mine, cerând scuze public în numele lui Alexandru. A blamat comportamentul lui față de mine și fetițe, spunând, printre altele, că nu este demn de un furnizor al Casei Regale. În urma acestei apariții, care l-a vizat, de fapt, pe Alexandru, au apărut urările lui de «La mulți ani» transmise de ziua mea, pe 14 iulie, pentru prima dată în mediul online, pe conturile mele de socializare”, a explicat Alina Sorescu.

Alina Sorescu nu are încredere

Artista a reacținat după ultimele încercări ale lui Alexandru Ciucu de a se apropia de ea. Alina Sorescu nu are încredere în declarațiile fostului soț, spunând că acesta are un plan, o strategie, prin care vrea să-și refacă imaginea publică.

„Sunt parte din strategia lui de schimbare a imaginii, la care apelează în ultima vreme, nefiind, în realitate, vorba de vreo situație de liniște sau împăcare. E interesant cum, uneori, un gest aparent frumos apare exact când tu ai ceva important. Ca și cum lumina trebuie împărțită, orice-ar fi”, a declarat Alina Sorescu pentru Spynews.