Bianca Brad a avut cancer la sân: „Ajunsesem la 46 kg. Plângeam și mâncam doar frunze. Apoi mi-am dat seama că nu asta e calea”

Publicat: 19 10. 2021, 09:26
Actualizat: 19 10. 2021, 09:33
Actrița Bianca Brad / Foto: Facebook / Bianca Brad

Bianca Brad a dezvăluit că în urmă cu şase a ani a fost diagnosticată cu cancer la sân. Ea a vorbit, pentru click.ro, despre starea ei de sănătate și care sunt planurile pe plan profesional.

„Înainte de a-i spune am avut emoții foarte mari, am avut aceleași emoții ca acum 6 ani, când mă gândeam să merg să îi spun. Efectiv, înainte de evenimentul la care am fost invitată, pe tema cancerului și prevenției, înainte de a merge la mama m-a bufnit plânsul, gândindu-mă cum o să reacționeze și cum o să îi fie, dar m-am adunat, i-am expus toată povestea, nu am intrat în detalii foarte mari, i-am spus într-un mod cât mai finuț și necomplicat, foarte pozitiv și optimist. La început nu înțelegea ce vreau să îi spun. I-am spus că am fost invitată să vorbesc într-o campanie, în calitate de fost pacient, și se uita și nu înțelegea. Apoi a făcut ochii mari și mi-a zis: „Bine că nu mi-ai spus!”. Mă bucur că mi-am ascultat instinctul. Ar fi trebuit să lupt să o țin pe ea sus, nu doar pe mine!”, a spus într-un interviu pentru Click.ro.

„Controalele vor fi o perioadă, câțiva ani, o dată la 6 luni, nu știu exact. Voi realua terapiile de întreținere, momentan am luat o pauză, le voi face pe cele de prevenție. Oricum mi-am păstrat stilul alimentar. În ceea ce privește efortul, pe partea operată nu am voie să fac un efort prea mare, să car, dar tot o fac. Sigur, cu grijă, dar nu sunt prăpăstioasă! Duc o viață cât se poate de normală. La alimentație nu mi s-a spus în mod special să nu mănânc ceva anume, dar știu eu, la cât am citit în anii ăștia știu ce face bine și ce nu face bine și atunci, automat, m-am obișnuit să mănânc așa. Slavă Domnului, e bine!”, a adăugat aceasta.

Întrebată dacă a slăbit mult în această perioadă, ea a răspuns: „Cum să nu! Dar am slăbit pentru că am schimbat stilul alimentar! Oricum rămăsesem cu niște kilograme în plus și eram foarte nefericită, am avut o putere fantastică să schimb de pe o zi pe alta, o tărie extraordinară, am băut numai sucuri verzi și salate verzi. Asta s-a întâmplat în 2015, imediat după diagnosticare, când am început să citesc, să mă informez!”

„Ajunsesem la 46 kg. Plângeam și mâncam doar frunze”

Acum am 56 de kilograme! Atunci am slăbit vreo 20 de kile, după care am tot slăbit, pentru că eram pe frică atunci, tot ce făceam eram mânată de frică, am slăbit fiind extrem de strictă și de exagerată. Nu mâncam cu ulei, sare, doar frunze, rumegam frunzele alea, plângeam și mâncam, pentru că era groaznic! Și pe stresul ăsta și pe faptul că nu mai mâncam nimic altceva decât frunze verzi și eventual nuci și măsline, fără pâine, fără nimic altceva, ajunsesem la 46 de kile, lucru care s-a văzut în poze. Apoi mi-am dat seama că nu asta este calea și am început să îmi revin! Acum mai mănânc o prăjitură, dar nu un tort întreg sau nu mănânc în fiecare zi dar sunt cu măsură și nu mănânc mâncare procesată, din comerț, salamuri în niciun caz, am renunțat la genul ăsta de mâncare, mănânc mult vegan”

„Profesinonal îmi doresc foarte mult să revin în televiziune și în film, dar chiar dacă am mai avut propuneri nu am putut, pentru că eu de dimineață până seară lucram să mă vindec, ăsta era jobul meu. Nu am putut să mă implic în proiecte mari!”