Cuplul care ar vrea să participe la „Asia Express”, însă separat: „Să nu ne facem de rușine”. Despre cine este vorba
Un cuplu din România, format dintr-o actriță și un producător muzical, dorește să participe la „Asia Express”, însă separat. Actrița spune că trebuie să găsească formula potrivită astfel încât să existe un echilibru.
Despre cine este vorba
Este vorba despre Elena Mogîldea Cernea, actriță în serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, și Bubu Cernea, producător muzical.
Elena este conștientă că nu va putea să facă echipă cu soțul ei. Ea a dezvăluit și care este motivul.
De ce nu merg împreună
Actrița spune că ar vrea să meargă la emisiune cu soțul ei, însă nu se poate.
„Ar fi fost frumos, dar, din păcate, noi nu putem să facem echipă pentru că suntem în trusturi diferite și nu avem cum. Da, absolut mă tentează, chiar sper la un moment dat să mă duc. Trebuie doar să găsesc formula potrivită astfel încât să nu ne facem nici de rușine și să ne descurcăm cât de cât”, a explicat ea, conform Cancan.
Ce alternative are
În locul lui Bubu, Elena spune că ar lua-o pe prietena ei sau poate chiar fratele.
„Pe mama nu aș supune-o la astfel de aventură. Nici pe mama soacră n-aș vrea să o chinui. Cred că aș face o echipă bună cu fratele meu sau cu o prietenă”, a spus ea.
Întrebată ce o atrage la acest format, aceasta a răspuns: „Căutatul cazării, căutatul transportului, tentația de a mânca orice ți se dă pe acolo. Nu am nicio fobie”.
Un program încărcat
Cei doi soți au avut un program încărcat vara aceasta. Elena mărturisește că a fost prinsă cu treabă și a reușit să meargă cu Bubu la mare doar trei zile.
„Da, așa este. Am fost plecați trei zile, într-adevăr, la mare, în Grecia, pentru că atunci ni s-au nimerit zilele libere comune. Măcar o săptămână sau zece zile nu am avut împreună. Eu am mai avut câteva zile libere în august, pentru că la sfârșit în iulie am terminat emisiunea la radio, în august am început filmările, dar cum nu filmez în fiecare zi, mi-a fost mai lejer un pic timpul. În schimb lui Bubu nu i-a fost atât de lejer și n-am putut să plecăm nicăieri. Sperăm însă, acum, în octombrie, să plecăm câteva zile”, a spus actrița.
Romantism și surprize
Cu toate că au programul plin și o mulțime de proiecte, cei doi continuă să se surprindă. Dacă ar fi să facem o comparație, Elena spune că Bubu este cel mai romantic din relație.
„Săptămâna trecută m-a surprins. Am avut spectacolul, a treia reprezentație la Palatele Mogoșoaia într-un cadru de poveste, și nu știm dacă vremea ne va mai permite să-l jucăm afară și i-am spus: dacă poți, uite, mi-ar plăcea, pentru că n-a venit la niciun spectacol de până acum și avea chiar multă treabă, pentru că sunt seri în care vine la trei noapte acasă. Dar totuși și-a rupt din timpul lui, a venit la spectacol să mă vadă și l-am văzut abia pe la mijlocul spectacolului. Și când l-am văzut îți dai seama ce bucurie am avut”, a mărturisit aceasta.
Elena, despre serialul în care joacă
Elena a mărturisit că filmările la serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” merg foarte bine.
„Am ajuns acum într-un punct cu răsturnări de situație extraordinar de fascinante. Nu știi niciodată la ce să te aștepți și noi abia așteptăm să primim episoadele următoare, să vedem ce se mai întâmplă cu toată situația per ansamblu”, a spus aceasta.
„Evident, fiecare se uită pentru personajul lui, în ce situații mai intră, dar filmările merg foarte bine și pot să asigur telespectatorii că vor avea parte de niște surprize”, a adăugat.