Eurovision 2026. Concurentul României va evolua în semifinala din 14 mai

Publicat: 13 01. 2026, 10:07

Eurovision 2026, concursul anual de televiziune destinat promovării muzicii europene prin intermediul unor piese originale, se va desfășura în Austria. După o absență de doi ani consecutivi, România revine în competiție.

România revine la Eurovision 2026

Timp de doi ani consecutivi (2024 și 2025), România nu a trimis nici un concurent la competiția organizată de Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU/UER). Motivele au fost legate de lipsa banilor necesari participării. Țara noastră a decis să revină în competiție, în acest an, la Eurovision 2026.

Conform tragerii la sorţi care s-a desfășurat luni, la Primăria din Viena, țara noastră a fost desemnată să concureze în cea de-a doua semifinală. Spectacolul se va desfășura pe 14 mai. În aceeași grupă vor mai concura muzicieni din Albania, Danemarca, Armenia, Cipru, Elveţia, Norvegia, Azerbaidjan, Luxemburg, Malta, Bulgaria, Australia, Ucraina, Republica Cehă şi Letonia. Spectacolul este programat la ora 21:00 (19:00 GMT).

În prima semifinală, organizată pe 12 mai, vor urca pe scenă reprezentanții Israelului, ai Muntenegru, Estonia, Georgia, Portugalia, San Marino, Croaţia, Suedia, Polonia, Belgia, Lituania, Serbia, Finlanda, Moldova şi Grecia.

Din fiecare semifinală vor fi selectați primii zece concurenți care vor merge mai departe în finala programată să se desfășoare pe 16 mai. Pentru a determina clasamentul semifinalei se vor combina punctele acordate dejurii cu rezultatele obținute din votul publicului.

Cum se va desfășura finala competiției

Cele 20 de melodii selectate se vor alătura melodiei preselectate a Austriei – țara gazdă – câștigătoarea trofeului. Austria va găzdui ediţia Eurovision 2026, graţie artistului JJ, care a câştigat la Basel, în Elveţia, în 2025.

Cele 20 de melodii, selectate în semifinale, se vor alătura piesei propuse de Austria, câştigătoarea de anul trecut, și a celor propuse Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie. Cele patru state au un statut special, în competiție, deoarece sunt principalii contributori financiari. În total, în finala Eurovision 2026, cea de-a 70-a ediție, se vor întrece 25 de piese.

Pe de altă parte, trebuie spus că mai multe state au decis să boicoteze competiția din acest an. Este vorba despre posturile de televiziune din Spania, Irlanda, Islanda, Olanda şi Slovenia. Decizia are la bază permisiunea acordată de organizatori pentru participarea Israelului. Boicotul a fost justificat prin faptul că această țară ar fi manipulat sistemul de vot al publicului, în 2025. O altă acuzație vizează încălcarea libertății presei în războiul din Gaza.

Ca o noutate, la ediția din acest an vor reveni juriile profesionale, în semifinale, cu comisii mai mari şi mai diversificate. Vor fi incluși, în special, juraţi tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.