Gina Chirilă, la un după divorț: „Mi-am luat timp pentru mine”. Ce planuri are pentru viitor
Gina Chirilă și Bogdan Vlădău au avut o relație de 11 ani și o căsnicie de 7 ani. Cei doi au și un copil. Ei s-au despărțit anul trecut, iar fiecare a mers pe drumuri separate. Acum, Gina Chirilă a vorbit despre viața de după divorț.
Proiecte și familie
Gina Chirilă a mărturisit că este foarte ocupată. Are o perioadă plină de proiecte, iar, în același timp, vrea să se concentreze pe relația cu fetița ei.
„Sunt foarte ocupată, dar în același timp sunt fericită că sunt ocupată, adică nu mă plâng. Am proiectele personale, mă ocup de fetiță și de mine”, a spus ea, pentru Cancan.
În această perioadă de după divorț, aceasta a ales să își rezerve timp pentru ea, fără să depindă de o figură masculină. Nu a avut timp nici de „relații”, nici de „combinații”.
„Eu sunt singură. Mi-am luat timp pentru mine. N-am avut timp nici de combinații, nici de relații”, a mărturisit Gina Chirilă.
Ieșiri cu fetele
„Am ieșit destul de mult cu fetele. Acum nu am mai ieșit de vreo lună, ca am avut treabă cu proiectele, dar îmi place să ies cu ele”, a declarat Gina. „Am fost și în vacanțe…Am încercat să fac de toate!”, a adăugat.
Planuri de viitor
Vedeta a spus că urmează să meargă la Fashion-Week, însă nu a dezvăluit mai multe.
„Urmează să merg la Fashion-Week în străinătate, apoi aici, în România. Am proiectele personale. Oamenii mă pot urmări pe Instagram. Nu îmi place sa vorbesc înainte. Îmi place să se întâmple și apoi să vorbesc”, a spus ea.
„Sunt și eu om”
În urmă cu ceva timp, Gina Chirilă a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
„Știu că și eu am tendința să arăt mai mult partea glam, dar adevărul e că nu e totul perfect. Sunt și eu om, trec prin greutăți, am zile bune și zile grele. De aceea cred că e important să fim atenți la cine alegem să urmărim și să ne inspirăm. Dincolo de imagini și vorbe frumoase, adevărul se simte mereu”, a scris Gina, pe Instagram.
„Uneori mă uit la cât de ușor e să creezi o imagine pe social media. Să postezi citate despre iubire, dar în realitate să nu știi să iubești. Să arăți poze cu zâmbete, dar să rănești oamenii din jurul tău. Să predici despre autenticitate, dar să trăiești în minciună.
Nu am nimic împotriva imperfecțiunii, ba chiar o iubesc. Dar mă doare să văd cât de mult ne ascundem după filtre și vorbe frumoase, când adevărata muncă ar fi să ne privim în oglindă și să fim sinceri cu noi.
Cred că diferența dintre cine pari și cine ești cu adevărat se simte. Poate nu la prima vedere, dar mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la suprafață. Și atunci… rămâne întrebarea: cine ești tu, dincolo de tot ce postezi?”, a completat aceasta.
Ce spune despre durere
Vedeta mai postase un mesaj pe pagina de Instagram, la câteva zile de la confirmarea despărțirii de Bogdan, anul trecut.
Ea spunea că „inimile pot fi antrenate ca să devină mai puternice”, iar prin procesul de a trece peste durere, oamenii pot fi inspirați în a îi ajuta și a avea grijă de alții.
„La fel cum antrenamentul fizic poate scoate la iveală resurse nebănuite ale corpului nostru, iar antrenamentul intelectual dezvoltă mintea, și inimile noastre pot fi «antrenate» și să devină mai puternice”, scrisese modelul Gina Chirilă, pe social media.
„Prin procesul de depășire a durerii, de exemplu, este posibil să vedem dincolo de propria suferință pentru a dezvolta un sine mai puternic. Această experiență ne poate inspira să avem grijă de alții”, adăugase Gina Chirilă, pe Instagram.