Irina Fodor, despre echilibrul dintre viața personală și cea profesională: „E greu de gestionat”

Publicat: 30 05. 2025, 14:20
Foto: Instagram

Irina Fodor a mărturisit că este plecată șase luni pe an cu filmările. Ea a vorbit despre cum încearcă să păstreze un echilibru între viața profesională și cea personală.

„E greu de gestionat”

„Cât sunt plecată pe an?! Avem două luni, cu două, cu încă două, un total de șase luni! Cam jumătate de an! Dar, cine își asumă să lucreze în televiziune, cam acesta este ritmul. Anul acesta, am făcut ceva ce nu am făcut până acum în Asia. A venit Răzvan după mine la finala Asia Express. Fiica mea a împlinit 14 ani în martie și ne-am gândit să fie acesta cadoul de ziua ei. Au venit amândoi în Coreea la finala Asia Express, după care am rămas o săptămână și ne-am întors cu toții acasă”, a mărturisit Irina Fodor.

„A fost un pic mai ușoară trecerea, pentru că dorul este mare. E greu de gestionat! Echilibrăm lucrurile, niciodată nu ne-am gândit că: >

Trecem prin bune, prin rele, prin depărtări, prin absolut tot împreună! Nu am simțit vreodată că acest lucru ar pereclita în vreun fel relația noastră. Nu suntem geloși nici eu, nici el! Am fost eu puțin la început când eram puștoaică, atunci nu prea știam de capul meu! Dar, suntem totuși de 17 ani împreună, am trecut prin atâtea și ne iubim la fel de mult!”, a adăugat ea.