Nicole Cherry: „Nu exclud această variantă”. Ce spune despre un al doilea copil
Cântăreața Nicole Cherry, în vârstă de 26 de ani, se bucură de numeroase reușite atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Aceasta a vorbit despre posibilitatea de a face un frățior sau o surioară pentru Anastasia, fetița ei de aproape 4 ani. Ea a mărturisit că va face acest pas doar în momentul în care se va simți pregătită.
Un al doilea copil?
Nicole Cherry și Florin Popa au o fetiță de 4 ani, pe nume Anastasia. În momentul de față, cântăreața mărturisește că nu se simte pregătită pentru un al doilea copil, însă nu exclude această variantă.
Până atunci, artista așteaptă cu nerăbdare ca Larisa Udilă să nască. Ea este nașa și a mărturisit că se cunoaște cu Larisa încă din copilărie, așadar acesta va fi un moment cu totul special pentru aceștia.
„Sunt nașa de botez lui Milan. Și fetița va fi botezată de noi și suntem foarte bucuroși mai ales că este și prima noastră fetiță pe care o vom boteza și o așteptăm cu cel mai mare drag. Eu și Larisa suntem prietene din copilărie”, a declarat aceasta, conform Cancan.
„Am crescut în același cartier, ne știm de când eram mici, părinții noștri se cunosc și a fost o copilărie extraordinar de frumoasă. De fiecare dată era o plăcere să stau cu ea și lucrurile care s-au întâmplat cu noi au fost atât de naturale și prietenia noastră a crescut atât de frumos încât chiar am simțit amândouă să ne înrudim”, a mai spus ea.
„Consider că la 26 de ani am făcut atât de multe”
În familia artistei, diminețile variază: unele sunt mai liniștite, altele mai puțin.
„Avem momente și momente: dimineți în care totul merge ca pe roate, altele în care e un pic mai greu. Depinde foarte mult și ce face în weekend, cât de solicitată e, cum doarme peste noapte, ca fiecare copil. Avem și ajutor din partea bunicilor, avem și o bonă, ne descurcăm. Pot să spun că avem un echilibru foarte bun”, a mărturisit Nicole Cherry.
Întrebată dacă fetița ei mai este dependentă de mămică, Nicole a răspuns: „Cred că asta e în general valabil pentru toate mămicile sau câteodată și pentru tați. Depinde. Fiecare copil își alege cât un membru al familiei la care inclină mai mult”.
Cât despre un al doilea copil, vedeta a mărturisit că nu se simte încă pregătită pentru acest pas.
„Trebuie să fiu eu pregătită ca să mă extind. Momentan este bine cu ea. Nu exclud această variantă, dar nu este neapărat pe lista mea. Consider că la 26 de ani am făcut atât de multe și sunt un om împlinit”, a declarat Nicole Cherry.
„Nu consider că trebuie să am al doilea copil ca o validare sau pur și simplu că trebuie Anastasia să aibă un frate sau o soră. Și mai ales că îmi doresc ca tot timpul meu pe care-l am să i-l ofer ei momentan. Nu îmi doresc momentan”, a adăugat.
Planuri de viitor
Nicole Cherry a fost întrebată despre planurile de viitor, în ceea ce privește planul muzical, după ce a cântat în deschiderea concertului din Capitală al artistei internaționale Jennifer Lopez.
Artista a mărturisit că pe fani îi așteaptă multe surprize, însă nu a dezvăluit despre ce este vorba. Ea a spus că este superstițioasă și preferă, deocamdată, să păstreze totul secret.
Cu toate acestea, Nicole Cherry a avertizat că nu mai durează mult, iar oamenii se vor bucura „foarte, foarte curând” de noile proiecte care urmează.
„Multe surprize pe care le păstrez pentru mine pentru că sunt superstițioasă și cu siguranță le veți vedea și vă veți bucura de ele foarte, foarte curând”, a spus aceasta.