Oana Roman rupe tăcerea! Cât de mult a suferit fiica ei din cauza tatălui: „Vedeam cum ea se degradează”

Publicat: 25 08. 2025, 10:55
Oana Roman. Sursa foto: Captură video - Unica / YouTube

Oana Roman a făcut mărturisiri surprinzătoare! Vedeta a povestit situația cu care s-a confruntat, atât ea, cât mai ales fiica ei, Isa, din cauza lui Marius Elisei, fostul soț al Oanei și tatăl Isei.

Bărbatul nu este prea prezent în viața fiicei lor, din spusele Oanei Roman, iar acest lucru o afectează foarte tare pe copilă. Bărbatul nu a dorit să fie prezent nici la festivitatea de absolvire a clasei a IV-a, iar fetița a fost destul de supărată din acest motiv.

Cuprins:

  • Oana Roman, detalii șocante despre suferința fiicei ei. Ce a povestit vedeta
  • În ce relații se află Oana Roman cu fostul soț

Oana Roman, detalii șocante despre suferința fiicei ei. Ce a povestit vedeta

Oana a făcut mărturisiri tulburătoare. Potrivit spuselor acesteia, a fost destul de greu să gestioneze suferința prin care a trecut fiica ei din cauza lipsei tatălui în viața ei. Fiica lui Petre Roman a povestit că a apelat inclusiv la terapie pentru a-și ajuta copilul, care este prins în mijlocul unui „război”, la care Oana nu vrea să dea curs.

„Sincer, trebuie să recunosc că a fost extrem de greu de gestionat. A fost o apăsare și un lucru foarte greu de făcut. Este o situație pe care nu pot să o rezolv. Este peste puterea mea, nu stă în puterea mea să rezolv asta. Pe mine mă destabilizează foarte tare lucrurile pe care nu le pot rezolva. Nu am putut rezolva în niciun fel asta. Eu știu că nu am cum să am niciun fel de dialog cu el, nu am cum să îl conving că ceea ce face el este greșit, pentru că nu mă va asculta niciodată.

Nu-mi doresc să mai am niciun fel de discuții cu el pentru că știu că sunt absolut în van. Și vedeam cum ea se degradează psihic și emoțional din ce în ce mai rău și mi-a fost greu să gestionez situația. Am apelat la terapie, a fost și continuă să fie ceva care pe mine mă destabilizează și, cumva, cred că este și unul dintre motivele pentru care el face asta. Este singura modalitate prin care îmi mai poate face rău. Și anume, să mă facă să sufăr din cauza Isei. Și este foarte greu în continuare”, a povestit Oana Roman pentru viva.

În ce relații se află Oana Roman cu fostul soț

De asemenea, Oana a povestit în ce relații se află cu fostul său soț. Potrivit declarațiilor ei, între ea și tatăl Isei nu există niciun fel de relație, nici măcar nu comunică, pentru că bărbatul nu își dorește să vorbească cu ea lucrurile care o vizează pe Isa. În plus, ea a mai adăugat că fostul soț alege să îi transmită lucruri prin intermediul copilei, iar vedeta nu este de acord cu această modalitate pe care Marius o abordează.

„Nu suntem în niciun fel de relații. Nu-mi doresc să mai fiu în niciun fel de relații. Putem să comunicăm prin e-mail referitor la Isa, dar asta nu se întâmplă. I-am trimis câteva mailuri și el nu mi-a răspuns. El încearcă să comunicăm prin Isa, ceea ce e total greșit. Îi spune ei lucruri pe care dorește să mi le transmită, lucruri rele, evident. Eu consider că asta este o foarte mare greșeală. Cred că, dacă are ceva de transmis mie personal, trebuie să-mi spună prin intermediul unui e-mail ce are de spus. Și să nu încerce să o mai bage pe Isa între noi pentru niciun motiv, pentru că eu nu am făcut și nu fac asta.

Dar, altfel, noi nu comunicăm, nu avem niciun fel de relație și eu nu-mi doresc lucrul acesta. Ar fi putut să vină la festivitatea de final de clasa a IV-a a Isei, puteam să stăm în locuri diferite, pentru ea ar fi fost o bucurie, însă nu a făcut lucrul acesta. Una este să nu comunicăm, să nu avem nicio relație și alta este să nu vină la momente importante din viața ei, mai ales când este vorba despre școală”, a mai spus Oana Roman.