Teo a dezvăluit dacă mai participă și sezonul următor la „Insula Iubirii”: „Nu m-aș fi văzut la 30 de ani la o astfel de emisiune”

Publicat: 07 09. 2025, 13:22
Sursă foto: Instagram/@teo_cosmin_

Teodor Costache, ispita de la „Insula Iubirii”, a dezvăluit dacă va mai participa și anul viitor la emisiune. El a postat un mesaj pe rețelele de socializare.

Cuprins

  • Ce s-a întâmplat
  • Mesajul lui Teo

Ce s-a întâmplat

Teo a participat în sezoanele 8 și 9 de la „Insula Iubirii”. După finala ultimului sezon, ispita a mărturisit că nu va mai participa în cadrul acestei emisiuni.

Acesta a explicat pe pagina de TikTok care este motivul pentru care a luat această decizie.

Mesajul lui Teo

„Aici se încheie un capitol din viața mea. Aici se încheie Insula iubirii. Cea mai provocatoare experiență și singura care mi-a schimbat viața în bine. Nu m-aș fi văzut la 30 de ani la o astfel de emisiune, ăsta a fost motivul pentru care mi-am dorit să fac anumite lucruri la vârsta potrivită, ca apoi să nu simt nevoia”, a scris ispita Teo, pe TikTok.

„Nu am cuvinte să descriu ce am simțit în toată această experiență. Este unică orice trăire acolo, dar de fiecare dată pleci cu câte ceva, iar eu am acumulat bagajul de care aveam nevoie la vârsta mea pentru a continua dezvoltarea personală. Am privit și al doilea sezon, sunt într-o continuă schimbare, dar cu siguranță am multe de îmbunătățit la mine. Îmi doresc să devin cea mai bună versiune pentru mine și viitorul meu. Vă mulțumesc tuturor!”, a adăugat.