Românul din cercul lui Trump, dezvăluiri despre întâlnirea cu Simion: „Trey Trainor a spus: Dacă George Simion era american, îl arestam pe loc”

Publicat: 06 02. 2026, 20:45
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Acuzații grave la adresa lui Simion! Afaceristul Dragoș Sprânceană, apropiat de cercurile președintelui Donald Trump, a relatat, la Antena 3 CNN, cum a decurs o întâlnire controversată cu liderul AUR, George Simion. În această discuție, Sprânceană susține că Simion i-ar fi dezvăluit mecanismul prin care România a fost scoasă din programul Visa Waiver.

Acuzații grave la adresa lui Simion! Cum a fost atmosfera întâlnirii

Sprânceană a descris o întâlnire total atipică pentru un context oficial, în care Simion ar fi venit la restaurant într-un mod neconvențional, însoțit de un comportament nepotrivit.

„Toată lumea şi toţi invitaţii au avut prilejul să aibă un interviu cu noi în prealabil. Job-ul nostru era să observăm corectitudinea alegerilor din România. Prin urmare, am avut o întâlnire cu Guvernul României înainte, apoi am targetat primii 3 candidaţi.

Singurul care a fost cel mai neprofesional domnul Simion. Toţi ceilalţi au fost foarte profesionali. Domnul Simion ne-a invitat la un restaurant, undeva în spate, la subsol. Era îmbrăcat într-un tricou polo, o grămadă de băutură pe masă şi pahare. Aţi mai văzut vreo întâlnire de genul ăsta, oficială?

Nu era beat, era băut, e o diferenţă. Am rămas stupefiaţi când a început să… Ştiţi cum e românul care se dă mare că a început să bată pe la nişte uşi prin America? Exact aşa a făcut.”, a spus Dragoș Sprânceană la Antena 3 CNN.

Ce a spus George Simion despre scoaterea României din Visa Waiver

Potrivit lui Sprânceană, Simion ar fi susținut că a avut discuții cu persoane influente din Statele Unite, cu scopul de a determina excluderea țării noastre din program.

„Ne-a spus clar, negru pe alb: Coaliţia merită asta, merită aia… Că a vorbit cu persoana X, cu persoana Y, că a reuşit să convingă Departamentul de Stat american şi alte persoane, arătând exact ce a făcut România şi cum s-a calificat România pentru programul de Visa Waiver, să ia o acţiune.
Adică acţiunea a fost indirectă, să fie România scoasă din Visa Waiver.”

Sprânceană a explicat și că, deși România a manipulat anumite cifre, nimic ilegal nu s-a făcut.

România s-a jucat cu nişte cifre, cum se joacă şi alte ţări. Nimic ilegal. România a sponsorizat un program prin care toată România mergea la viză. Există un procentaj de respingeri.”

Acuzații grave la adresa lui Simion! Cum au reacționat oficialii americani la declarațiile liderului AUR

Sprânceană a povestit că prezența lui Simion și declarațiile acestuia au ridicat semne de întrebare în rândul oficialilor americani prezenți. Una dintre cele mai ferme reacții a venit din partea lui Trey Trainor.

Având în vedere tot ce-a spus domnul Simion verbal şi având în vedere legile americane, la ieşire, noi a trebuit să dăm un telefon la un anumit Departament din SUA şi după care ne-am consultat cum să facem raportul. La care Trey Trainor a spus: Dacă eram în SUA şi dacă George Simion era american, îl arestam pe loc.”

Cum răspunde Sprânceană acuzațiilor că ar fi doar o opinie personală

Sprânceană a respins ideea că declarațiile sale ar fi doar o opinie, subliniind că alți martori din discuție pot confirma ceea ce a relatat.

„O opinie personală? Deci Trey Trainor şi Aaron Gentry erau de faţă. Nicio problemă. Unul dintre cei 2 care au mai fist cu mine e dispus şi el să confirme ce a spus Simion de faţă cu noi.”

El a mai atras atenția asupra comportamentului lui Simion în America:

Comportamentul domnului Simion este foarte cunoscut. Vine prin America, bate pe la uşi şi încearcă să arunce cu milioane. Nu prea i-a ieşit nicio chestie până acum, a început să ceară banii înapoi americanilor. Îl sfătuiesc să se calmeze, n-o să primească niciodată 4,5 milioane de dolari. Tocmai ce i-a pierdut încercând să o altă întâlnire cu Donald Trump şi JD Vance. Sumele care se vehiculează aici… 4,5 milioane de dolari reprezintă un pix. Preşedintele SUA a ajuns la un nivel de negociere de trilioane şi de sute de miliarde. 

În primul rând, e legal? Sau e legal ca politicienii să dea bani pentru trafic de influenţă peste hotare”, a mai spus Dragoș Sprânceană.