Proiect: Monitorizare audio-video în școli și telefoane interzise în timpul orelor. Ce urmărește propunerea legislativă

Publicat: 22 05. 2026, 19:16
Sursa foto: Pixabay

Parlamentarii au pus în dezbatere publică un proiect care schimbă regulile din școli și introduce măsuri mai stricte pentru prevenirea violenței. Inițiativa vizează atât monitorizarea audio-video, cât și restricționarea telefoanelor mobile în timpul cursurilor.

Propunerea legislativă modifică Legea învățământului preuniversitar și vine pe fondul creșterii numărului de cazuri de agresiune, bullying și conflicte între elevi.

De ce spun inițiatorii că sunt necesare noile măsuri

Deputații care au semnat proiectul susțin că actualele reguli nu oferă suficient sprijin pentru identificarea și prevenirea situațiilor de risc din unitățile de învățământ.

„În prezent, Legea nr.198/2023 nu oferă cadrul normativ necesar pentru acordarea de consiliere psihologică preşcolarilor/şcolarilor care se află în situaţii de risc. De asemenea, monitorizarea audio-video a unităţilor de învăţământ este sporadică şi, în multe situaţii, împiedicată de acordul beneficiarilor secundari.

Mai mult decât atât, utilizarea necontrolată a telefoanelor, inclusiv în pauze, alimentează fenomenul de cyber-bullying şi distrage atenţia elevilor de la interacţiunea socială sănătoasă, precum şi de la procesul de învăţământ”, susţin deputaţii în document.

Inițiatorii (28 de deputați PSD, PNL, USR) afirmă că scopul principal al proiectului este creșterea siguranței în școli și reducerea tuturor formelor de violență, inclusiv a agresiunilor online și a bullying-ului cultural.

Cum ar urma să fie schimbate regulile pentru elevi și părinți

Proiectul introduce obligația ca acordurile semnate între părinți, elevi și unitățile de învățământ să includă prevederi clare privind consilierea psihologică, supravegherea audio-video și depozitarea telefoanelor mobile.

„Contractul încheiat între părinţi/reprezentantul legal/elevul major şi unitatea de învăţământ conţine obligatoriu clauzele din contractul educaţional, precum şi consimţământul expres al beneficiarilor secundari sau al elevului major privind: a) participarea antepreşcolarului, preşcolarului sau a elevului şedinţe de consiliere şcolară şi/sau psihologică, după caz; b) monitorizarea audio-video în incinta unităţii de învăţământ; c) depozitarea dispozitivelor electronice, în spaţii special amenajate, pe toată perioada prezenţei în unitatea de învăţământ”, stipulează proiectul.

În plus, utilizarea telefoanelor mobile ar urma să fie interzisă pe durata cursurilor, inclusiv la activitățile educaționale organizate în afara școlii, cu anumite excepții pentru scopuri educative sau elevii cu CES.

Ce alte obligații ar putea apărea în școli

Proiectul mai prevede introducerea unor proceduri interne pentru sesizarea comportamentelor cu risc și pentru notificarea autorităților atunci când apar suspiciuni privind abuzuri sau neglijență asupra minorilor.

Totodată, părinții ar putea avea obligația să informeze profesorii sau consilierii școlari atunci când află despre acte de violență petrecute în unitățile de învățământ.

„Reglementările propuse nu reprezintă măsuri punitive, ci mecanisme de protecţie a copiilor, care transformă şcoala într-un mediu sigur, unde educaţia se poate desfăşura fără teama de agresiune. Subliniem şi faptul că propunerea legislativă nu determină o majorare a cheltuielilor la bugetul general consolidat al statului”, mai explică iniţiatorii, potrivit Antena3.