Deputatul PNL Adrian Cozma a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că PNL nu mai poate coabita cu PSD până când social-democrații nu își cer public scuze pentru afirmațiile făcute la Congres. De asemenea, Adrian Cozma cere ca Sorin Grindeanu să demisioneze din Guvern:
„Miniștri PNL nu mai pot sta la masă cu cei de la PSD, cei care ne-au înjurat și jignit la Congresul PSD. Retragerea miniștrilor din Guvern ar însemna ca în continuare, ori domnul Ciolacu își dă demisia, ori în momentul de față până nu își cer scuze cei de la PSD public față de noi și față de președintele PNL, și domnul Grindeanu nu își dă demisia, noi nu mai putem coabita cu ei, ca să fie foarte clar. Noi am adus din păcate PSD-ul la guvernare, pentru că așa a fost atunci la acel moment”.
Adrian Cozma a mai spus că liderii PSD s-au întâlnit „să facă un concurs prin care să înjure PNL”.
„Nu ne-au salvat, noi i-am salvat pentru că din păcate astăzi la PSD este aceeași echipă din Ordonanța 13, cu Tudose, cu domnul Romașcanu, cu Grindeanu. Este aceeași echipă care a generat Ordonanța 13 și a scos 600.000 de oameni în stradă. Așa a fost atunci, așa a fost matematica din păcate. Am spus tot timpul că este o alianță contranaturii, nu am avut ce face. Tot ceea ce am spus eu se adeverește, că tot ceea ce face PSD-ul și ne uităm în domeniul sănătății și al asistenței sociale, unde domnul Budăi anul trecut cu azilele groazei a fost un dezastru, acum vedem problemele de la Sfântul Pantelimon și tragedia care s-a întâmplat acolo. Domnul Ciolacu nu a luat nicio măsură. Această atitudine prin care PSD ne spune ce vom face noi nu este altceva decât o disperare a PSD care s-a umflat în pene sâmbătă și astăzi și-au dat seama că au probleme după declarațiile pe care le-au făcut”.