Avocatul lui Dumitru Buzatu, Daniel Atasiei, a confirmat vineri pe Facebook, că instanţa a decis menţinerea fostului şef al CJ Vaslui în arest.
“Nu am reușit să învingem, nu am reușit nici măcar să scoatem un egal”, a precizat avocatul care a transmis un mesaj celorlalți utilizatori de pe Facebook: să termine cu urarea „La MULȚI ani si ție, dar și clientului tău”:
“Da. Domnul Buzatu rămâne în continuare în arest! Asa a decis Curtea astăzi.
Nu e chiar cea mai grozavă veste pe care mi-o doream de ziua mea de naștere, dar asta e viața!.
Nu am reușit să învingem, nu am reușit nici măcar să scoatem un egal… Vom fi mai bine pregătit pentru runda următoare (peste probabil 20 de zile) însă nu am nicio îndoială că și adversarul va face același lucru!
PS: Terminați-o, vă rog, cu urarea: „La MULȚI ani si ție, dar și clientului tău!
Not funny!”, este mesajul postat de avocatul lui Dumitru Buzatu.
Dumitru Buzatu rămâne în spatele gratiilor. Magistrații Curții de Apel Iași au respins, vineri, contestația lui Dumitru Buzatu împotriva măsurii arestului preventiv.
Dumitru Buzatu a fost reţinut, sâmbătă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii DNA când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Buzatu.
„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, a precizat DNA.