Surse: Varianta de premier respinsă de PSD. Negocierile se complică. Ce urmează

Publicat: 18 05. 2026, 14:38
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Blocaj la negocieri! Negocierile pentru formarea noului Guvern par departe de o concluzie, iar după consultările de luni de la Palatul Cotroceni, surse din PSD susțin că președintele Nicușor Dan ar putea convoca încă o rundă de discuții cu partidele parlamentare.

Potrivit informațiilor obținute din interiorul social-democraților, șansele conturării unei majorități clare în urma actualelor consultări rămân incerte, mai ales în contextul poziției ferme adoptate de PNL.

Este posibil să se degaje o majoritate după consultări, dar nu a fost lăsat spațiu de manevră de către Ilie Bolojan”, au menționat surse din PSD, potrivit Știripesurse.

Social-democrații și-ar fi dorit refacerea fostei majorități guvernamentale, însă fără Ilie Bolojan în funcția de premier. În acest moment însă, această variantă pare din ce în ce mai puțin realizabilă.

Blocaj la negocieri! De ce respinge PSD varianta unui premier tehnocrat

În paralel cu negocierile politice, în spațiul public a apărut și scenariul unui executiv tehnocrat, susținut de președintele Nicușor Dan. Printre numele vehiculate s-ar afla și Delia Velculescu, economist în cadrul FMI.

Sursele PSD susțin însă că această opțiune nu este acceptată de partid.

„Noi am făcut un profil de premier, care nu se potrivește cu Delia Velculescu”, au transmis surse social-democrate.

Totuși, mesajele oficiale din PSD par să lase o portiță deschisă pentru un premier tehnocrat, dar doar în anumite condiții.

Ce spune Lia Olguța Vasilescu despre variantele de guvernare?

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat luni că PSD analizează mai multe formule de guvernare, inclusiv menținerea unei coaliții cu actualii parteneri, însă fără Ilie Bolojan la Palatul Victoria.

„Noi susținem mai multe variante. Oricare dintre ele poate până la urmă să fie aleasă de președintele Nicușor Dan. Sigur că prima variantă cu care am venit este cea pe care o știți cu toții, că putem să facem parte din aceeași coaliție, dar fără Ilie Bolojan ca prim-ministru”, a spus Lia Olguța Vasilescu la Antena 3 CNN.

Aceasta a afirmat că PSD ar putea lua în calcul inclusiv susținerea unui premier politic din partea PNL, dacă liberalii și-ar asuma guvernarea.

Dacă nu își asumă, PSD sigur că poate să-și asume o nominalizare. Există și varianta unui guvern minoritar în jurul PSD și cred că putem să strângem voturile necesare”, a declarat primărița Craiovei.

În ceea ce privește ideea unui premier tehnocrat, Vasilescu a transmis că partidul nu exclude complet această variantă.

Există și varianta unui premier tehnocrat, dar nu orice fel de variantă. Nu respingem din start ideea de a exista un premier tehnocrat, cu o majoritate consolidată în Parlament din partidele pro-europene, dar nu s-a discutat deocamdată niciun nume”, a mai spus ea.

Blocaj la negocieri! De ce se așteaptă și AUR la noi consultări

Semnale privind o posibilă nouă rundă de discuții au venit și din partea AUR.

După întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că șeful statului ar fi lăsat să se înțeleagă că actualele consultări nu vor fi ultimele.

„A dat de înțeles că va mai fi o rundă de consultări (…) cred că toate partidele (cine va fi invitat la discuții n.r.) nu ne-a spus intențiile domniei sale”, a declarat Petrișor Peiu.

Care este poziția PNL

Blocajul principal pare să vină din poziția fermă exprimată de Ilie Bolojan după întâlnirea cu președintele.

Liderul liberal a transmis clar că PNL nu va intra într-un Executiv în care PSD ar face parte din coaliție și nici nu va susține un guvern tehnocrat în această formulă.

Așa cum știți din deciziile pe care le-am luat anterior, Partidul Național Liberal nu va mai susține un guvern și nu va mai participa la un guvern în care se va regăsi și Partidul Social-Democrat. De asemenea, nu vom susține un guvern cu premier tehnocrat în care se va regăsi Partidul Social-Democrat. În condițiile în care PSD va fi la guvernare, Partidul Național Liberal va fi în opoziție. De ce suntem puși să avem această poziție? Ea nu este luată dintr-un calcul politic, ci este luată dintr-un interes legitim pentru țara noastră”, a spus Bolojan.

În aceste condiții, negocierile pentru formarea unei majorități par departe de final, iar scenariul unei noi runde de consultări la Cotroceni capătă tot mai mult contur.