Călin Georgescu, atitudine arogantă față de jurnaliști. Schimb de replici între el și reporteri: „Ca profesor, vă declar repetentă / Tăceți din gură”
Ca de obicei, Călin Georgescu a refuzat să răspundă la întrebările adresate de jurnaliști, însă, de această dată, el a avut o atitudine arogantă față de o jurnalistă de la Antena 3 CNN, căreia i-a spus: ”Ca profesor, vă declar repetentă”.
Așadar, în loc să răspundă la întrebările reporterilor, el a întrebat-o în mod repetat pe jurnalista de la Antena 3 CNN dacă știe ce înseamnă CNN, aceasta fiind o chestiune irelevantă în condițiile în care el e pus sub control judiciar pentru tentativă de răsturnare a ordinii constituționale.
Tot luni, Georgescu a ridicat și tonul la alt reporter și i-a spus ”Tăceți din gură!”.
„Știți ce înseamnă CNN? Că v-am mai spus”
„Poate ne spuneți despre toate aceste acuzații pe care vi le aduc procurorii”, a întrebat jurnalista.
Întrebarea ei a fost întreruptă de un bărbat care a cerut să facă o fotografie cu Georgescu, iar acesta l-a îndepărtat cu mâna.
„Ce înseamnă CNN? Răspundeți-mi la întrebare. Uitați-vă în ochii mei, că sunteți un om tânăr. Știți ce înseamnă CNN? Că v-am mai spus”, a întrebat-o Călin Georgescu pe jurnalistă, potrivit Știripesurse.
„Nu îmi dați acum un test de cultură generală. Răspundeți-mi la întrebări”, i-a răspuns ea.
„Lucrați la o instituție care nu știți cum se numește?”, i-a răspuns Georgescu, repetând insistent și agresiv întrebarea.
„Aș dori ca dumneavoastră să răspundeți la întrebări”, i s-a adresat jurnalista, moment în care Georgescu a întrerupt-o din nou: „Spuneți-mi. Spuneți-mi”.
„Ca profesor o să vă declar repetentă”
„Tăceți din gură”, i-a tăiat el replica unui alt jurnalist care dorea să îi pună o întrebare.
„Ca profesor o să vă declar repetentă”, a continuat Georgescu, în timp ce urca în mașină, flancat de bodyguarzi.
Amintim că Georgescu este lector universitar la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB), potrivit G4Media.