„Nu mai e războiul meu” – Reportaj al jurnaliștilor francezi cu ucrainenii care au dezertat și s-au rătăcit prin munții României

Peste 22.000 de ucraineni au trecut ilegal granița cu România, pentru a părăsi armata sau a scăpa de mobilizare. Un sfert dintre ei au parcurs un traseu periculos prin munți. Ceilalți au ales să traverseze râul Tisa. Serviciul Salvamont Maramures, de la începutul războiului, a salvat deja peste 250 de dezertori ucraineni în timpul a 200 de misiuni montane. Ucrainenii de toate vârstele își încearcă norocul. Vârsta minimă de mobilizare este de 25 de ani, dar legea marțială le interzice bărbaților între 18 și 60 de ani să părăsească țara, arată un reportaj Franceinfo.

Ucraineanul care a supraviețuit 8 zile cu pisoiul strâns la piept

Poate unul dintre cei mai mediatizați ucraineni care au vrut să scape de război, Vladislav Duda, a fost salvat în hipotermie extremă în timp ce își strângea pisoiul la piept pentru a se încălzi. Astăzi se află într-o altă țară europeană.

Și-a amânat multă vreme dezertarea, de teamă să nu dea de de bărcile de patrulare ucrainene. „Am preferat să aștept până iarnă, când ar fi fost mai frig, pentru a încerca traversarea”, a spus tânărul de 28 de ani.

Eveniment - 15 mar, 08:58

România a fost prezentată la Târgul de Carte de la Londra cu 300 de titluri. Ana Blandiana și Mircea Cărtărescu, printre autori

Micul grup a reușit să ajungă pe partea românească, brăzdată râpe, la o altitudine de peste 1.900 de metri. „Dar pantele de acolo erau mult prea abrupte.

„A trebuit să coborâm în poziție șezând. Am căzut.” Cei doi tovarăși ai săi au cerut ajutor, apoi au decis să-l abandoneze și să-și continue drumul. Vladislav rămăsese singur, întins într-un sicriu de gheață, convins că călătoria se va termina acolo.
„Am crezut că nimeni nu va veni vreodată după mine și că voi muri”.

Dar Mihai Cantea l-a localizat în cele din urmă urmărind urmele pașilor în zăpadă. Acolo, a descoperit un om ud leoarcă și tremurând, aproape inconștient, care repeta „pisica, pisică”, pentru a semnala prezența lui Peach, pisicuța pe care o ținea lipită de el, ca pe o sticlă cu apă fierbinte. Salvatorii au auzit „cut, cut” și au crezut inițial că are o tăietură.

În orice caz, starea lui de sănătate le-a stârnit o mare îngrijorare, mai ales că condițiile meteo erau prea proaste pentru a chema un elicopter. „A fost nevoie de optsprezece ore pentru a mă transporta pe targă, dar nu-mi amintesc nimic”, spune supraviețuitorul „Doar călătoria care a fost foarte lungă”.

Cu toate acestea, fugarul nu regretă. „Cel mai periculos lucru nu este să petreci opt zile pe munte, ci să mergi la război. Cunosc oameni care au murit la trei zile după ce au ajuns pe front”.

Acest jurnalist anticorupție, unul dintre puținii care a vorbit sub identitatea sa reală, susține că de atunci a fost ținta unor comentarii insultătoare în Ucraina, postate pe internet. „Vreau să trăiesc, nu vreau să lupt pentru corupți”, răspunde el celor care îl acuză că este trădător. „Și nu vreau să mă întorc în țară atâta timp cât există corupție”.

Încă două ore și probabil că Vladislav ar fi murit, mărturisește Dan Benga, bucătarul de la Salvamont Marmatureș. Salvamontistul cu experiență păstrează fotografii și videoclipuri ale tuturor intervențiilor.

Intervenții de 133 de ore pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă

Cea mai lungă intervenție a durat 133 de ore. Cu această ocazie, agenția europeană Frontex a desfășurat chiar și trei elicoptere. Patru bărbați au fost salvați, șase au murit. Salvatorul arată apoi imagini cu un bărbat pe burtă, purtând doar pantaloni scurți și un tricou. „Etapa finală a hipotermiei este caracterizată de o încălzire ireprimabilă. Înainte de a muri, acest bărbat și-a aruncat toate hainele de pe el.”

Maksym, un alt ucrainean care a fugit de război are degetele de la picioare complet necrozate, negre precum cărbunele. Osul călcâielor ei este vizibil în mijlocul cărnii. Chiar și astăzi, cea mai mică schimbare de temperatură îi provoacă dureri insuportabile. „Nu mai am mușchi pe talpă și simt fiecare denivelare în pământ”.

Când este întrebat despre o posibilă încetare a focului: „Nu mă mai simt îngrijorat, nu mai este războiul meu. Lupt pentru familia mea, nu pentru ca oamenii să-și umple buzunarele cu bani americani”.

Trecerea prin munți este atât de periculoasă încât trei sferturi dintre dezertori preferă să înoate peste râul Tisa mai spre vest, potrivit poliției locale.

La punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmației, femei și bătrâni trec râul pe jos, cu pașapoartele albastre în mână. Muncitorii încearcă să repare suprafața drumului deteriorată de mașinile refugiaților. Până la 5.000 de intrări pe zi la începutul războiului, față de 2.500 de astăzi.

În patrulare pe mal, Ștefan Grad, ofițerul responsabil de sector, a văzut de silueta unui tânăr de 18 ani. „Își ținea puținele lucruri într-o pungă mică, era ud și i se scurgea apă din adidași. Își pusese telefonul mobil într-un prezervativ, pentru a-l proteja”.

Copleșit de stres și adrenalină, i-a luat câteva secunde să-și găsească pașaportul. „Părea foarte uşurat că am fost acolo. Am un fiu de aceeaşi vârstă la facultate. Dar pentru acest copil, totul este dificil cu războiul. M-a impresionat foarte mult.”

„Am înregistrat sosirea ilegală a peste 22.000 de bărbați adulți: 4.500 în primul an, 3.900 în al doilea și 13.800 anul trecut”, explică Iulia Stan, purtător de cuvânt al conducerii teritoriale Sighetu Marmației. În aprilie anul trecut, vârsta de recrutare a fost redusă de la 27 la 25 de ani în Ucraina, ceea ce explică această creștere a sosirilor ilegale.

Poliția de frontieră lucrează cu agențiile naționale de aplicare a legii și cu agenția europeană Frontex, care și-a consolidat Operațiunea Terra. Inspectoratul General de Aviație Român a desfășurat și elicoptere. Pe cer, ei sunt recunoscuți după culoarea albastră, în timp ce cei din Kiev sunt vopsiți în verde.

Ucraina, în orice caz, urmărește problema foarte îndeaproape. „Nu vă riscați viața, scriu grănicerii pe rețelele lor de socializare. Munții sunt periculoși.” Arestările fugarilor și contrabandiștilor sunt mediatizate periodic în mass-media, pentru a-i da exemplu.

Soldații care au dezertat riscă 12 ani de închisoare

Civilii și soldații care fug încă se tem să fie prinși. „Sunt căutat în Ucraina”, explică cu răceală Artem, care s-a stabilit în România după ce a traversat Tisa. „Poliția a fost deja la mine acasă și risc doisprezece ani de închisoare”.

Acest fost soldat a luptat luni și luni după ce s-a alăturat spontan în armată chiar la începutul invaziei ruse. În Bakhmut, instala mine americane și dezamorsa minele rusești Pom-2 și Pom-3.

De două ori, dispozitivele au explodat lângă el. „Doctorii nici nu au vrut să mă trateze”, spune el cu amărăciune, încă suferind de dureri de cap și probleme de memorie.

În timp ce era în concediu în primăvara lui 2024, un tovarăș l-a informat că unitatea sa va fi trimisă în Chassiv Yar, un oraș vizat de o ofensivă rusă. „Era clar că eram trimiși la moarte. Am cântărit argumentele pro și contra și am decis să plec”.

Artem își exprimă acum dezgustul. „Nu este doar război, este și politică, corupție…” El îi acuză pe ofițeri că au confiscat ecusoanele camarazilor uciși în luptă, pentru a le încasa salariul, în timp ce le-a declarat familiilor că sunt dispăruți.

„Unii oameni nu au vrut să lupte și i-au plătit pe ofițeri ca să nu fie trimiși în prima linie. Așa că lupta efectivă căzut mereu asupra mea și asupra altor câțiva, mereu aceiași.”

De asemenea, susține că „ofițerii ne-au trimis pe teren de parcă urma să culegem ciuperci, știind foarte bine că vom fi atacați”. Euforia primelor zile a făcut loc unei mari oboseli. „Vreau ca acest lucru să înceteze și ca toți cei responsabili să plătească pentru ceea ce au făcut”.

Uneori încă se simte vinovat că nu-și mai poate ajuta camarazii de arme în luptă. „De fiecare dată când îi sun, aud de oameni noi care mor”. Între timp, chiar și aici, la granițele României, luptele continuă să-i invadeze gândurile. „Îmi voi aminti multă vreme de cadavrele din tranșee. La supermarket, trebuie doar să miros ca să știu dacă carnea este proaspătă sau nu.”