Cum explică Alexandru Rafila dezastrul vaccinurilor, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: „Eu, cu siguranță, nu aș fi semnat acel contract” (VIDEO)
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a oferit explicații detaliate privind situația contractelor de vaccinuri COVID-19 ale României, în contextul acuzațiilor și a unei recente decizii judecătorești, care impune o povară financiară statului, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer. Rafila a susținut că problemele actuale își au originea în deciziile luate înainte ca el să preia mandatul.
Declarațiile le-a făcut în emisiunea „News Pass”, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV.
Acesta a afirmat că situația dificilă a fost creată de cei care acum critică, subliniind că echipa sa a încercat să limiteze efectele negative.
Cum a ajuns România să cumpere zeci de milioane de doze
Alexandru Rafila a explicat că a preluat conducerea Ministerului Sănătății la finalul lunii noiembrie 2021, însă decizia crucială fusese luată cu câteva luni înainte. Mai exact, în mai 2021, autoritățile de atunci, împreună cu premierul Florin Cîțu, au semnat un memorandum prin care România se angaja să achiziționeze 39 de milioane de doze de vaccin.
Fostul ministru consideră că această decizie nu avea logică, în condițiile în care existau deja milioane de doze în stoc, iar interesul pentru vaccinare era în scădere.
În opinia sa, contractul a generat o povară financiară serioasă pentru stat, lucru confirmat și de decizia instanței de la Bruxelles.
Ce măsuri au fost luate pentru a reduce pierderile
Pentru a diminua impactul financiar, Rafila spune că Ministerul Sănătății, împreună cu alte instituții ale statului, a încercat să valorifice surplusul de vaccinuri.
Astfel, aproximativ 7,5 milioane de doze au fost vândute către Germania și Ungaria, ceea ce a dus la economii estimate la circa 150 de milioane de euro pentru bugetul României în 2022.
În paralel, au fost purtate negocieri cu reprezentanții companiei Pfizer și ai Comisiei Europene, în încercarea de a ajusta condițiile contractuale.
În timpul negocierilor, au fost discutate mai multe variante, inclusiv amânarea livrărilor sau reducerea cantităților contractate.
Una dintre propuneri presupunea însă plata unor sume considerabile pentru doze care nu ar mai fi fost livrate, lucru pe care Rafila l-a considerat inacceptabil din punct de vedere legal.
El a explicat că astfel de plăți nu aveau bază juridică în legislația românească și ar fi necesitat modificări majore la nivel guvernamental.
Ce spune Alexandru Rafila despre lipsa unui mandat din partea Guvernului
Întrebat despre sprijinul primit în negocieri, fostul ministru a afirmat că nu a avut un mandat clar din partea Executivului pentru a accepta anumite condiții.
“Da, aș vrea să vă spun un lucru. Acum, sigur, dumneavoastră ați menționat plângerea penală pe care mi-a făcut-o astăzi domnul Ungureanu, dânsul e specialist în plângeri penale. Cred că nu există instanță din România sau de la nivel european unde să nu există o plângere împotriva mea. E foarte greșit, cred, în politică, să ai astfel de porniri, dacă vreți, dacă îți place sau nu îți place cineva, te ocupi de o plângere penală, neînțelegând și neasumându-ți, mai ales, pentru că aici e o chestiune legată de asumare și o să reiterez această chestiune.
Atunci când ai făcut un lucru, poate că l-ai făcut bine sau mai puțin bine, dar trebuie să-ți asumi aceste lucruri pe care le-ai făcut.
N-am văzut niciun fel de asumare din partea celor de la USR, în ceea ce privește acest contract păgubos pentru România.
O să fac o foarte scurtă trecere în revistă a situației.
Eu am venit la Ministerul Sănătății la sfârșitul lunii noimbrie, în anul 2021. La sfârșitul lunii mai, a aceluiași an, Ministerul Sănătății de atunci, viceprim-ministru și prim-ministrul în funcție, domnul Florin Cîțu, au semnat un memorandum, care obliga România să cumpere 39 de milioane de doze de vaccin, în condițiile în care mai erau cel puțin 9 milioane încă în depozite, interesul pentru vaccinare scăzuse foarte, foarte mult, iar această cantitate, în mod evident, era mult supradimensionată, mai ales că în România s-au vaccinat circa 8,5 milioane de persoane, cei mai mulți dintre ei, cu una maxim două doze de vaccin. Deci era clar că nu avea cum să fie utilizat acest vaccin.”, a explicat Alexandru Rafila.
Ce a mai precizat fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila
„Și eu vă spun din punct de vedere al unui om de sănătate publică, nu neapărat din punctul de vedere al unui ministru al Sănătății, eu cu siguranță nu aș fi semnat acel contract din luna mai 2021, care era ilogic de semnat pentru că el a adus o povară României și acum sentința de la nivelul Curții Tribunalului de la Bruxelles nu face altceva decât să demonstreze acest lucru.
În momentul când am venit la Ministerul Sănătății, mi-am dat seama de situație și am încercat să reducem această povară și, împreună cu colegii mei și ajutați și de alte structuri din Guvernul României, am luat legătura cu alte țări, respectiv Germania și Ungaria, care nu cumpăraseră cantițăți așa de mari la momentul respectiv, la fel ca și noi, și am reușit să vindem circa 7,5 milioane de doze din această cantitate de 39 de milioane.
Deci am adus o economie statului român, dintr-odată, pentru că s-a redus cantitatea de circa 150 de milioane de euro, la momentul respectiv, adică în 2022.
Ulterior, a existat o echipă din partea Ministerului Sănătății, care a avut discuții repetate cu reprezentații companiei Pfizer, nu discutăm de Pfizer România, ci de sediul central al companiei din Belgia, și cu reprezentanți ai Comisiei Europene pentru că, știți bine, contractul pentru toate țările europene, contractul cadru pentru toate țările europene fusese semnat în numele țărilor europene de către Comisia Europeană și atunci ei erau parte la aceste discuții.
În timpul acestor discuții au fost diverse variante, care au fost identificate sau propuse de către compania Pfizer, respectiv, prelungirea termenului de livrare, adică în loc să ne livreze în 2 ani, 2022-2023, să mai prelungească acest termen cu încă 2 ani, dar cumpărăte dozele contractate inițial”, a mai adăugat Rafila.
Ce altă propunere ar mai fie existat
„Sau a fost o altă propunere în care să se reducă cantitatea de vaccinuri contractate, iar pentru dozele care urmau să nu fie livrate, repet, să nu fie livrate, statul român trebuia să plătească în jur de 10 euro pentru fiecare doză care nu ar fi fost livrată.
Ori, lucrul ăsta vă dați seama că era foarte greu de a accepta, și eu am făcut repetate informări către prim-ministrul României, mai ales că memorandumul la care făceam referire inițial fusese semnat tot de prim-ministrul României, la acea dată domnul Cîțu. Sigur, eu am lucrat și am lucrat bine, n-am niciun fel de comentariu, din acest punct de vedere, cu domnul Nicolae Ciucă.
Deci, noi făceam negocieri, informam Guvernul și așteptam dacă există o posibilitate legală să încheiem o astfel de negociere cu Pfizer. Sigur că noi am adus în discuție multe elemente.”
Cât au durat negocierile și ce s-a întâmplat în final
Rafila a precizat că discuțiile cu Pfizer au avut loc periodic, însă nu s-a ajuns la o soluție concretă, în lipsa unui răspuns oficial din partea Guvernului.
“Negocierile continuau, ne întâlneam periodic, ne întâlneam la 2-3 săptămâni cu ei. Trimiteam imediat informare la primul ministru.
Nu am primit un răspuns, din păcate, la repetate informări… Eu nu puteam să angajez statul român… Dacă erați în locul meu, ca și ministru al Sănătății, și vi se spunea, bine, uite, reducem cu 20 de milioane de doze sau cu 15 milioane de doze ceea ce trebuie să plătiți și pentru aceste 15 milioane de doze trebuie să plătiți 10 euro pentru fiecare doză. Adică încă 150 de milioane de doze.
Nu exista baza legală pentru așa ceva. În România nu există o bază legală care să permită să plătești pentru ceva pe care nu îl primești.
Deci ar fi trebuit o modificare foarte serioasă a legislației, printr-o Hotărâre de Guvern, și nici nu știu dacă o Hotărâre de Guvern era suficientă sau trebuia o Ordonanță de Urgență, care să permită României să plătească niște doze pe care nu le primea. Deci, este ilogic. Nu se poate, eu n-am auzit, e fără precedent în România”, a explicat fostul ministru.
Ce a mai menționat Alexandru Rafila
Întrebat dacă premierul sau Guvernul nu i-au dat undă verde, mandatul să negocieze, Rafila a răspuns:
“Nu, nu am avut niciun fel de punct de vedere din partea Guvernului.
Eu am trimis multe adrese, nu una singura. Existau nu numai adrese referitoare la modul în care se desfășurau discuțiile, ci erau inclusiv variante care ar fi putut fi luate în considerare.
Nu am primit niciun răspuns. Domnul Ciucă era premier la acea dată, eu nu vreau să am niciun fel de… V-am spus, am lucrat bine cu dânsul, n-am avut niciun fel de problemă.
Noi am trimis toate aceste adrese. Cred că, la un moment dat, am făcut și o informare chiar în ședința de Guvern, trebuie să verificăm stenogramele la nivelul Guvernului referitoare la aceste negocieri. Deci toată povestea aceasta că noi nu am fi negociat sau nu am fi acceptat, este neadevărată, pentru că nu poți accepta ceva care excede legislația românească și posibilitatea unui minister să plătească sute de milioane de euro fără să primească produsul respectiv.”, a mai adăugat Rafila.