Dan Barna, întrebat de B1.RO despre Andrei Caramitru: Nu susțin în niciun fel derapajele de limbaj. Voi avea o discuție cu el / Consilierul liderului USR are un istoric lung de declarații controversate

Dan Barna, întrebat de B1.RO despre Andrei Caramitru: Nu susțin în niciun fel derapajele de limbaj. Voi avea o discuție cu el / Consilierul liderului USR are un istoric lung de declarații controversate
Foto: Facebook/ Andrei Caramitru

Dan Barna, candidatul USR-PLUS la alegerile prezidențiale din noiembrie, a afirmat, luni, că „nu susține în niciun fel derapajele de limbaj”, fiind întrebat de reporterul B1.RO ce crede despre ieșirile lui Andrei Caramitru, consilierul său.

Nu susțin în niciun fel derapajele de limbaj. Am avut de mai multe ori discuții cu Andrei. Voi avea o discuție și în perioada următoare, pentru a clarifica aceste declarații”, a declarat Dan Barna, luni, într-o conferință de presă susținută la Parlament.

Andrei Caramitru, membru USR și consilier al liderului Dan Barna, a avut mai multe ieșiri publice controversate de-a lungul ultimului an. Cel mai recent conflict produs de Caramitru junior chiar în luna august o are în centru pe jurnalista Sidonia Bogdan, care a promis că-l va da în judecată pentru declarațiile sale.

Într-o postare, el clasifica jurnaliștii în trei tipologii: „cei buni și independenți”; „sclavii (…) pe față” – unde îi include pe „Gâdea, Badea etc”; respectiv „sclavii infiltrați (…) cei mai răi. Coprofagii”. La această din urmă categorie el făcea trimitere la jurnalista Sidonia Bogdan, care postase un text critic la adresa reprezentantului USR, potrivit hotnews.ro.

Un alt mesaj controversat a avut loc în aprilie, atunci când consilierul lui Dan Barna scria că parlamentarii PSD și ALDE merită să fie exilați și să fie lăsați să moară de foame. Andrei Caramitru era deranjat că, ajutate de UDMR, cele două formațiuni – partenere la acea vreme – au trecut prin Parlament modificările la Codurile penale.

Tot în aprilie, Andrei Caramitru stârnea vâlvă în spațiul public, comparând Holocaustul, drama care s-a soldat cu milioane de morți comise de Germania nazistă la jumătatea secolului XX, cu situația actuală a României.

„Holocaustul României. CUM NE OMOARĂ ȘI NE ALUNGĂ. CA SĂ FURE. Corupția ucide și distruge. Știm asta. Știți însă care e dimensiunea? Un genocid uriaș. In fiecare an : 100’000 de morți, 200’000 de oameni care pleacă in diaspora, 100’000 de oameni care fug din zonele sărace controlate de mafia PSD către orașele mari din țară. Un oraș cât Clujul care moare sau fuge. In fiecare an. Pentru ca ei să stea in vile mari, să își facă vacanțele in Brazilia, să își plaseze amantele pe salarii mari la stat, copiii lor sa meargă cu Porsche la club”, afirma Caramitru.

Istoricul declarațiilor de acest gen merge și mai departe în timp. În martie, Andrei Caramitru declara că, după ce va ajunge la guvernare, USR va construi în fiecare capitală de județ un muzeu al luptei anti-corupție și fiecare elev, student și bugetar va fi obligat să meargă acolo două zile pe an.

„După ce scăpăm de javrele astea penale, vinovații sunt pedepsiți și autostrăzile încep sa fie construite, mai e ceva de făcut. Să construim in fiecare capitală de județ un muzeu al luptei anti-comuniste și un muzeu al luptei anti-corupție. Și fiecare elev, student și angajat la stat să petreacă OBLIGATORIU 2 zile pe an acolo. In plus – în toate școlile – cursuri obligatorii despre anti-comunism, anti-coruptie și educatie civică, date de ONG-uri cu oameni cu experiență.

La fel au făcut Germanii ca să scape de nebunia nazistă după război. Și a funcționat. Și au mai făcut ceva – au interzis prin lege orice propaganda nazistă. La noi ar trebui interzisă dur orice propagandă sau discurs pro-comunist și pro-corupți”, scria Andrei Caramitru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`