Dinu Zamfirescu: PNL s-a pus încă de la început în slujba României și nu a fost desființat de regimul comunist, ci a continuat să slujească în condiții dramatice, plătind un greu tribut (VIDEO)

Dinu Zamfirescu: PNL s-a pus încă de la început în slujba României și nu a fost desființat de regimul comunist, ci a continuat să slujească în condiții dramatice, plătind un greu tribut (VIDEO)
Foto: captură video Facebook @ Partidul Național Liberal

PNL s-a pus încă de la început în slujba României și nu a fost desființat de regimul comunist, ci și-a suspendat activitatea oficială și a continuat să slujească în condiții dramatice, plătind un greu tribut, a declarat Dinu Zamirescu, unul dintre cei 12 refondatori ai PNL după Revoluția din 1989, marți, la ceremonia organizată cu prilejul aniversării a 147 de ani de la înființarea partidului.

PNL s-a pus încă de la început în slujba României, a spus Dinu Zamifrescu la 147 de ani de la înființarea partidului

„Vă aflați în acest loc (Vila Florica, n.r.) pe care l-aș califica drept istoric, deoarece aici, la Florica, au fost gândite cele mai importante măsuri pentru istoria acestei țări, deci geneza marilor înfăptuiri ale Partidului Național Liberal, care încă de la început s-a pus în slujba României. Doresc să menționez că Partidul Național Liberal nu a fost desființat de regimul comunist, ci și-a suspendat doar activitatea personală și a continuat să slujească în condiții dramatice partidul, plătind un greu tribut acestei activități. Principalii lideri ai partidului și-au găsit sfârșitul în închisori”, a declarat Dinu Zamfirescu.

El a citat și din fostul mare om de stat I. C. Brătianu, figură centrală a liberalismului românesc și unul dintre actorii cu rol decisiv în șirul de evenimente care au condus la construcția statului român modern.

„Cred însă că, în afara unor evocări ale trecutului partidului, trebuie să ne preocupăm în primul rând de prezent și, bineînțeles, de viitorul apropiat. Prin ideile sale de forță, liberalismul, în afară libertate, individ și proprietate privată, mai concepe și principialitatea, responsabilitatea și competiția. În cele ce urmează, voi cita din testamentul politic al președintelui Partidului Național Liberal, Dinu I. C. Brătianu. Acest testament a fost întocmit în ianuarie 1949, cu un an înaintea arestării sale.

«Sunt încredințat că rolul Partidului Național Liberal, care singur este rezemat pe principii sănătoase, va fi în viața de mâine și mai important ca în trecut, el singur având o tradiție de înfăptuiri generoase și o largă experiență în conducerea țării. În toate domeniile vor fi probleme grele de rezolvat. Pe plan extern, România, ca cea mai luminată țară din Răsăritul Europei, va juca un rol de frunte în cadrul cooperării internaționale economice și politice ale unei Europe unite. Pe plan intern, va trebui să garanteze libertatea individuală și să stimuleze inițiativa particulară. Printr-un program bine chibzuit de reforme în domeniul politic și social, în vederea unei perfecte armonii sociale, va ridica starea țărănimii și muncitorimii. Aveți datoria să luptați din toate puterile pentru ca la posturile de conducere să fie chemați numai cei pregătiți și cu valoare morală».

Partidul a respectat această voință a ultimului președinte al partidului înainte de Revoluție”, a conchis Dinu Zamfirescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`