Florin Cîțu, lider PNL și președinte al Senatului, a avut o nouă întâlnire în cadrul vizitei pe care o efectuează în SUA în aceste zile. Liberalul a avut de această dată o întrevedere cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului american de Stat, cu care a discutat despre inclusiv despre identificarea unor noi domenii și oportunități de cooperare între cele două țări.
„Anul acesta marchează aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România – SUA. În acest context, am discutat cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, despre identificarea unor noi domenii și oportunități de cooperare cu SUA”, a scris liderul liberalilor, sâmbătă, pe Facebook.
Totodată, Florin Cîțu a pledat pentru consolidarea Flancului Estic.
„Am reiterat necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO, inclusiv prin întărirea prezenței forțelor militare americane. Am transmis angajamentul României pentru creșterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor de apărare și intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităților forțelor armate române”, a mai precizat el.
O altă temă de discuție, spune Florin Cîțu, a fost importanța asigurării securității energetice europene și rolul României în acest proces.
„Ne-am consultat pe tema situației din Ucraina, a măsurilor luate în acest context, și a modalităților de sprijinire a Ucrainei. Un alt subiect a fost importanța includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver”, a mai precizat președintele PNL.