Guvernul amână legea privind cumulul pensie-salariu. Proiectul nu a primit avizul Consiliului Legislativ
Guvernul a amânat pentru joi, când este programată o nouă ședință, adoptarea proiectului de lege privind cumulul pensiei cu salariul. Măsura a fost anunțată încă din 30 martie.
Guvernul amână legea privind cumulul pensiei cu salariul
Purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu, a anunţat că proiectul de lege privind interzicecrea cumulului pensie-salariu în sectorul bugetar va fi adoptat joi, 30 aprilie. Ea a precizat că guvernul urmează să se reunească într-o nouă ședință. Actul normativ nu a putut intra pe ordinea de zi deoarece nu a avut avizul din partea Consiliului Legislativ.
„Proiectul de lege privind cumulul pensie-salariu va fi adoptată mâine într-o ședință extraordinară de guvern, la o oră pe care o vom anunța. Mai era necesar avizul Consiliului Legislativ, acesta va veni în jur de ora 9:30, apoi va fi adoptat proiectul de lege. E doar o mică întârziere”, a anunţat Ioana Dogioiu.
Potrivit unor surse oficiale, citate de Antena 3, Consiliul Legislativ a amânat avizul pentru legea care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar. Fără acest aviz, proiectul de lege nu poate fi adoptat și trimis în Parlament. Acest proiect de lege prevede că pensionarii care doresc să-și păstreze locul de muncă la stat vor trebui să renunțe la 85% din pensia de serviciu.
Măsura se va aplica inclusiv în sistemul de Educație, unde cumulul pensiei cu salariul la stat va mai fi permis doar până la finalul anului 2026.
Scutiri pentru nomenklatura politică
Potrivit proiectului, de la prevederile legii sunt exceptate mai multe categorii de persoane, care fac parte din nomenklatura politică. Este vorba despre persoanele alese în funcțiile publice și cele numite în instituțiile sau autoritățile publice prin hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a camerelor reunite ale Parlamentului. Acestea pot cumula pensia cu salariu pe durata exercitării mandatului.
Concret, vorbim aici despre despre aleșii locali, parlamentri, judecătorii Curții Constituționale (CCR), Avocatul Poporului, membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), membrii Curții de Conturi, conducerea Consiliului Concurenței, membrii Consiliului Legislativ, membri ai Autorității Electorale Permanente (AEP), membrii consiliilor de administrație sau ai conducerilor unor autorități autonome.