Klaus Iohannis: Spitalele nu sunt suficient de bine dotate, procedurile nu sunt clare, prevenția e ca și inexistentă. Sistemul sanitar nu funcționează bine, dar nu poate fi reformat de pe azi pe mâine

Klaus Iohannis: Spitalele nu sunt suficient de bine dotate, procedurile nu sunt clare, prevenția e ca și inexistentă. Sistemul sanitar nu funcționează bine, dar nu poate fi reformat de pe azi pe mâine
Foto: presidency.ro

„Spitalele noastre nu sunt suficient de bine dotate, procedurile nu sunt suficient de clare, prevenția e de multe ori ca și inexistentă”. Sunt doar câteva dintre problemele identificate de președintele Klaus Iohannis la sistemul sanitar din România. Acesta a afirmat că, pentru a ajunge la nivelul țărilor din vestul Europei, e nevoie de o reformă amplă a sistemului de sănătate, care nu se poate face de pe o zi pe alta. Klaus Iohannis a mai precizat că își dorește ca, după algerile parlamentare, România să aibă un guvern care să vină cu reformele necesare.
Declarația a fost făcută în contextul în care România e fruntașă în clasamentul mortalității din cauza coronavirusului, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. Țara noastră are 28 de decese la un milion de locuitori, media europeană fiind de 5 victime la mia de locuitori.

„Vedeți că tema spitalelor și a sănătății publice nu e o temă nouă și eu am atins această temă de foarte multe ori. Am avut discuții chiar cu persoane din conducerea OMS, am avut semnări de documente, am vizitat spitalele și am atras mereu atenția asupra unor lucruri care s e văd simplu, dar și din statistici.

Sistemul nostru de spitale nu funcționează bine. Spitalele noastre nu sunt suficient de bine dotate, procedurile nu sunt suficient de clare, prevenția e de multe ori ca și inexistentă, marile măsuri de prevenție care trebuie să meargă în adâncime în populație practic au dispărut. Rezultatul e cel pe care îl vedem. Avem prea mulți români bolnavi, prea mulți care care sunt bolnavi și nici nu știu, aevm prea puține controale de rutină pentru a putea preveni anumite evoluții care periclitează viața oamenilor.

Aceste lucruri trebuie schimbate, dar ele nu se schimbă de azi pe mâine, ci în ani și ani de reformă a sistemului. De aceea îmi doresc, după alegeri, un guvern responsabil, solid, care vine cu o politică de îmbunătățire a întregului sistem de sănătate, lucru care se poate începe cu succes într-un mandat de patru ani. Ar fi mai bine un mandat mai lung și o continuitate în reformarea sistemului de sănătate dacă vrem să ajungem vreodată la niveul din partea vestică a UE. Deci e o temă extrem de sensibilă, extrem de importantă și sunt hotărât să-i acord toată atenția”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)
11:45 - Joi se judecă cererea privind suspendarea documentelor desecretizate ale SRI, SIE, MAI și STS. Călin Georgescu este reclamantul
11:28 - Klaus Iohannis, după decizia Consiliului JAI privind aderarea deplină la Spațiul Schengen: „Direcția europeană rămâne singura cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”