Nicușor Dan: „Călin Georgescu nu a fost un călăreț singuratic, ci a avut în spate o rețea din care au făcut parte niște români cu bani” / „Potra a încercat în România ce a încercat în țări africane”

Publicat: 25 09. 2025, 22:49
Actualizat: 25 09. 2025, 22:55
Nicusor Dan Sursa foto: presidency.ro

Președintele Nicușor Dan a declarat joi că în scandalul anulării alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 toate autoritățile implicate au greșit, inclusiv fostul președinte Klaus Iohannis. Pe de altă parte, Nicușor Dan a spus că decizia CCR privind anularea rezultatelor primului tur al alegerilor a fost curajoasă și de salutat:

Ce spune Nicușor Dan despre anularea alegerilor din noiembrie 2024

“Evident că toată lumea a greșit, inclusiv Klaus Iohannis. Însă ceea ce eu vreau să apreciez este că la acel moment de 6 decembrie, când CCR a luat decizia, și președintele, și instituțiile din CSAT și CCR au avut curajul să ia o decizie extrem, extrem de neobișnuită. A fost un moment de slăbiciune și eroare, dar care s-a sfârșit cu o decizie foarte, foarte curajoasă pe care trebuie să o salutăm”.

Nicușor Dan a subliniat în intervenția sa de la Digi24 că rapoartele publice ale serviciilor secrete ale statelor occidentale au precizat clar că România a fost ținta unui atac informațional al Rusiei:

“Față de inocența noastră din decembrie 2024, noi suntem într-un moment în care, în primul rând conștientizăm acest război hibrid care era ceva teoretic pentru noi, și avem foarte multe dovezi externe. Avem rapoarte ale serviciilor de informații din Franța, Spania, Marea Britanie, avem rapoarte ale NATO, avem rapoarte ale UE, care spun că avem de-a face cu un atac informațional al Rusiei pe țările europene, unele spun explicit numele României. Sunt fapte dovedite”.

Președintele a comentat și dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de tentativă de lovitură de stat, apreciind că Parchetul reușește să dovedească faptul că au fost elemente plătite de Rusia în procesul de dezinformare sistematică, modul cum a fost finanțată campania lui Călin Georgescu, prin intermediul lui Bogdan Peșchir, dar și fapte privind încercarea de destabilizare.

Ce spune președintele despre planul lui Horațiu Potra

Nicușor Dan a subliniat că mercenarul Horațiu Potra a încerca să aplice în România același lucru pe care l-a încercat în țările africane:

“Domnul Potra a fost în misiunile sale anterioare, a încercat același lucru în țări africane. Eu vă mărturisesc că la momentul acela când am auzit informațiile cumva am fost sceptic. Ce ar putea să facă 10 oameni cu câteva cuțite și trei grenade sau cât le-au găsit lor. Dar nu erau 5-6, erau de fapt vreo 70 și erau oameni care cumva se intruiseră să facă o chestiune din asta într-o adunare publică și să forțeze intrarea într-o instituție publică”.

Președintele a mai precizat că dovezile actuale vor fi completate de multe alte dovezi. În acest sens, Nicușor Dan a făcut referire la un raport al serviciilor secrete ale Marii Britanii.

“Spune că au identificat trei sau patru grupuri de acțiune ruse care au făcut fie acțiuni de atac cibernetic pe niște structuri, fie acțiuni de dezinformare în anii: 2014, 2017, 2020, 2022 și raportul serviciilor britanice a venit abia în 2025, pentru că tipul acesta de a dovedi un atac terorist, chiar dacă el e în zona informatică se numește activitate contrainformativă, și asta poate să ia niște ani. Noi pe măsură ce vom avansa cu cercetări care sunt acum în curs vom dovedi multe lucruri, dar asta s-ar putea să mai dureze”.

În același timp, Nicușor Dan spune că rechizitoriul Parchetului dovedește influență de manipulare electronică a Rusiei în alegerile din 2024:

„Ca președinte al României sunt la curent că sunt cercetări în curs care într-un timp mai lung sau mai scurt fiecare dintre ele vor da alte rezultate. În orice caz, acest material este foarte consistent și în sfârșit dă dovezi clare pe partea de influență de manipulare electronică a Rusiei în alegerile din 2024”.

Când se va cunoaște adevărul despre ce s-a întâmplat în noiembrie 2024

Nicușor Dan a mai spus că în acest moment se cunoaște doar 30% din ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024:

“Elementul esențial este să descrem și cred că suntem undeva la 30% din a descrie ce s-a întâmplat în noiembrie 2024. Am intuiția, mai am niște elemente care încă nu fost făcute publice, dar am intuiția lucrurilor de ansamblu și din nou mă întorc la raportul serviciilor britanice. Sunt fapte care au fost dezvăluite 9 ani mai târziu. În câteva luni vom avea probe suplimentare”.

Președintele a mai spus că la mmentul oportun va avea loc și desecretizarea ședinței CSAT din 6 decembrie, însă a subliniat că e o imagine dintr-un ansamblu și că nu este cel mai important aspect.

Întrebat dacă Georgescu a beneficiat de sprijin din interiorul statului român, Nicușor Dan a răspuns: “Știu niște lucruri, dar prefer să nu dau răspunsul în momentul acesta. Ce pot să spun este că Călin Georgescu nu a fost așa un călăreț singuratic care a avut așa o viziune și că această viziune a convins 2-3 milioane de oameni, ci a avut în spate o rețea din care au făcut parte niște români cu bani.

El este cineva care are această vocație de salvator de multă vreme și la un moment dar în spatele lui s-au aliniat niște oameni cu bani din România”.

Președintele a confirmat că acești oameni au fost legați de un proiect care are aceeași sursă: Moscova.