Horațiu Potra a fost reținut la Dubai, împreună cu fiul său în timp ce aceștia încercau să plece din țară. Numele său apare într-un dosar de o gravitate extremă, în care este judecat alături de fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu. Procurorul general, Alex Florența, a confirmat trimiterea în judecată pentru șase infracțiuni, inclusiv instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, potrivit G4Media.
Conform rechizitoriului, cei doi s-ar fi întâlnit pe 7 decembrie 2024, la Ciolpani, într-un centru de echitație, pentru a pune la cale un plan subversiv. Scopul era deturnarea protestelor pașnice din București și transformarea lor în acțiuni violente, capabile să schimbe ordinea constituțională sau să împiedice exercitarea puterii de stat.
Anchetatorii susțin că Horațiu Potra a coagulat un grup paramilitar format din 21 de persoane. Membrii acestuia urmau să se deplaseze spre Capitală cu șapte autoturisme, având asupra lor arme albe, obiecte contondente, spray-uri lacrimogene și materiale pirotehnice extrem de periculoase. Două pistoale și peste 60 de articole explozive profesionale au fost, de asemenea, descoperite în mașini.
Potrivit procurorilor, strategia se baza pe manipularea emoțiilor colective și pe exploatarea tensiunilor sociale. Obiectivul final era subminarea ordinii constituționale și forțarea unei reconfigurări a statului român prin mijloace violente. Această tentativă reprezenta o amenințare directă la adresa securității naționale și a stabilității instituțiilor democratice.
Un apel la numărul de urgență 112 a alertat autoritățile, care au instituit filtre rutiere în județele Ilfov și Dâmbovița. În noaptea de 7 spre 8 decembrie, între orele 01:30 și 03:00, toate cele șapte autoturisme au fost interceptate. Polițiștii au descoperit arsenalul periculos, confirmând că planul pus la cale de Horațiu Potra și Călin Georgescu era pregătit pentru a fi pus în aplicare.
Rechizitoriul subliniază că, potrivit Codului Penal, orice tentativă de schimbare a ordinii constituționale prin violență constituie o infracțiune gravă. Jurisprudența Curții Constituționale confirmă faptul că ordinea constituțională nu se rezumă doar la norme legale, ci include ansamblul de principii fundamentale care garantează funcționarea statului de drept.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București, instanța competentă. Această etapă nu încalcă prezumția de nevinovăție, dar confirmă finalizarea anchetei penale și începutul procesului. Dacă acuzațiile se vor dovedi întemeiate, cazul lui Horațiu Potra reținut în Dubai va rămâne unul dintre cele mai grave scenarii de tentativă de destabilizare a statului român din ultimii ani.
Amintim că procurorii au descoperit în telefoanele membrilor grupării conversații pe WhatsApp și videoclipuri postate pe TikTok în care se incita la violență. În timpul unei înregistrări realizate pe 7 decembrie 2024, în tranzit din Congo spre România, Horațiu Potra spunea:
„Nu vă lăsați duși de nas de ăia care zic să nu ieșiți cu parul, să nu faceți manifestații și violențe. Asta-i o vrăjeală! Nu merge, în România s-o dovedit, (…) De aia vă zic, oameni buni, ieșiți pentru libertatea voastră, pentru copiii voștri, o să vă bage ăștia-n război, vă trimit în război în Ucraina carne de tun, o să vedeți, o să fie prea târziu. Dac-acuma nu vă treziți, nu visați că, bă, se reface turul și câștigă Georgescu…cu… majoritate…cu 60%. Nu, pentru că n-o să-l mai bage la alegeri și chiar dacă-l bagă la alegeri, le falsifică acolo pe față. Iese și zice… a câștigat Gheorghe sau altcineva. Nu visați, oameni buni! Aicea globaliștii au ajuns în România, au pus mâna pe România, îi gata. Dacă poporul nu se revoltă acuma, suntem morți toți…. noi, toți, copiii noștri, tot tot ce-aveți proprietăți se duce pe apa sâmbetei, să nu zic pe…altceva. Deci asta vă zic, eu vă îndemn, pe riscul meu, pe riscul meu personal, da? Să vină să m-aresteze DIICOT-ul, SRI-ul SPP-ul, cine vor ei, să vină să mă ieie să mă aresteze. Eu zic da! Instigare la revoltă, români ieșiți cu parul și pe ei și pe mama lor! Doamne ajută!”.
Mai există și alte înregistrări, tot cu instigare la acțiuni violente și atacuri împotriva autorităților.
”Da’ vin în România, că nu mi se pare normal. Și hai să vedem atuncea care-s românii ăia patrioți, care au curaju’ să iasă. Dacă au curaju’. Și-i rog pe toți să iasă! Și nu tre’ să ieșim cu lozinci: ”Vă rugăm, democrație!”. Nu. Cu paru’! Cu paru’ tră’ ieșit, că ăștia nu știu de altceva! Numa de frica parului știu! Așa trăbă’ ieșit! O zi bună vă doresc! Și trăiască România! Liberă! Și Democratică! Salut!”; Clip 3: ”N-am câștigat niciun ban în România, dar vin acasă. Să mă aresteze pe mine Iohannis! Mă doare în p…ă. Dar, uite aici! Eu instig la revoltă! Toți românii care mai au sânge în instalație să iasă cu parul, cu parul pe stradă! Cu parul să îi alergăm! Să îi fugărim… cum zic ăștia, peste Dunăre. Băga-mi-aș ceva! Hai salut! Uite acum ajung la avion”, a mai spus Potra.