Nicușor Dan: „Nu cred că e o chestiune serioasă suspendarea mea” / Președintele crede declarațiile PSD-iștilor că nu se vor alia cu AUR să facă un guvern (VIDEO)

Publicat: 29 04. 2026, 12:22
Actualizat: 29 04. 2026, 12:29
Președintele Nicușor Dan. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan nu crede că va fi suspendat din funcție dacă va ajunge în punctul de a refuza o guvernare PSD-AUR. Amintim că președintele s-a pronunțat deja în acest sens, punctând că insistă pe o guvernare pro-europeană, deci fără AUR.

Nicușor Dan nu vede plauzibil scenariul suspendării sale

„Chiar Constituția României vorbește de direcția pro-occidentală a României. Eu, când am făcut declarația pe care evident că mi-o mențin, am acționat în această direcție. Eu doresc și voi acționa pentru ca România să fie guvernată de forțe pro-occidentale.

Iar de suspendare… nu cred că e o chestiune serioasă suspendarea. Suspendarea este un mecanism foarte serios în care Parlamentul și apoi cetățenii penalizează președintele care încalcă Constituția. Nu suntem deloc acolo”, a declarat Dan.

Nicușor Dan nu crede că PSD va face alianță cu AUR

Întrebat dacă nu se va ajunge, totuși, în scenariul suspendării sale dacă PSD și AUR se hotărăsc să facă guvern împreună iar el refuză, Nicușor Dan a răspuns: „În primul rând că scenariul teoretic de care vorbiți este extrem de puțin probabil. Nu există vreo declarație din partea PSD-ului care merge spre acest scenariu, dimpotrivă. Mai apoi putem să facem o dezbatere constituțională, dacă doriți, numai că argumentele constituționale sunt de partea mea”.