Guvernul demis, condus de Ilie Bolojan, a adoptat o Ordonanţă privind investiţiile din industria de apărare, deşi este interimar. Conform Constituției, după ce a fost demis prin moțiune de cenzură, un cabinet nu mai poate adopta astfel de acte normative.
Cabinetul interimar a adoptat, vineri, o Ordonanţă privind investiţiile din industria de apărare, deşi este interimar. Guvernul nu mai poate adopta astfel de ordonanțe după ce a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură. Executivul explică, într-un comunicat, faptul că ordonanţa a fost aprobată la începutul săptămânii, înainte de moțiunea de cenzură, iar acum doar s-a luat act de un aviz negativ.
„Repunerea pe ordinea de zi a fost conform art. 43 alin 1 din HG 561/2009 coroborat cu art. 10 din Legea nr. 24/2000 şi nu are în vedere o adoptare/readoptare a actului normativ aprobat în data de 4 mai. Ordonanţă de Urgenţă are scopul să adapteze cadrul legal pentru realizarea rapidă a unora dintre investiţiile din industria de apărare, având în vedere oportunităţile create de accesarea programului SAFE, şi să protejeze activele unor companii declarate strategice prin Hotărâre a Guvernului”, au explicat oficialii guvernamentali.
Potrivit sursei citate, în timpul şedinţei din 4 mai, în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă au fost introduse mai multe modificări care să asigure buna funcționare a unor sectoare de activitate:
„Completările aduse în şedinţa de Guvern Ordonanţei de Urgenţă au fost motivate de importanţa şi urgenţa reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca în ipoteza votării moţiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poate emite Ordonanţe de Urgenţă pe perioada interimatului”, menţionează Guvernul.
Guvernul a mai anunțat că un alt proiect de ordonanță de urgență privind modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor care deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit şi Acvacultură, precum şi pentru modificarea unor acte normative nu va fi publicat în Monitorul Oficial şi nu va intra deocamdată în vigoare.
Actul normativ a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ după ce Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură. Drept urmare va fi repus pe agend, atunci când Executivul va avea din nou competenţa de a adopta acest tip de acte normative.
„Acest proiect de Ordonanţă de Urgenţă a inclus modificări necesare pentru a crea premise mai bune de acces corect în sistemul energetic pentru investitori şi pentru a înlătura practicile speculative în obţinerea avizelor tehnice de racordare (ATR). Prin noile reglementări se instituia o garanţie de 30 de euro per kilowatt instalat, care ar fi trebuit constituită la momentul solicitării Autorizaţiei de Înfiinţare, drept o condiţie pentru obţinerea ei.
Pentru Autorizaţiile de Înfiinţare care sunt deja emise în acest moment, garanţia de 30 de euro per kilowatt instalat ar fi trebuit constituită dacă beneficiarul nu finaliza investiţia în termenul de valabilitate şi solicita prelungirea Autorizaţiei de Înfiinţare. În acest sens, propunerile se refereau la completarea Legii energiei electrice şi gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările şi completările ulterioare”, explică Executivul.
O altă propunere de modificare viza OUG 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului UE 2025/1.106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului „Acţiune pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
„Completările aduse ordonanţei de urgenţă au fost motivate de importanţa şi urgenţa reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca în ipoteza votării moţiunii de cenzură împotriva executivului, acesta să nu mai poate emite ordonanţe de urgenţă pe perioada interimatului”, se mai arată în comunicatul emis.