Parlamentul European votează, joi, o rezoluţie privind creşterea sprijinului financiar pentru Republica Moldova şi acordarea statutului de ţară candidată la UE. Despre situația Moldovei a vorbit europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, într-o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Ștefan Pășcuță. Despre eventuale reacții ale Rusiei, Tomac a spus că „ne așteptăm la orice”.
„E un semnal politic fără precedent că există un consens la nivelul EU pentru a accelera procesul de integrare al Republicii Moldova în UE. Rezoluția de azi exact acest mesaj dorește să-l întărească: UE e pregătită să accelereze acest proces printr-o serie de măsuri. Una dintre propuneri e ca Moldova să facă parte, înainte de a intra în UE, din piața unică europeană, deci un proces extrem de important deoarece ar susține, într-un moment de criză fără precedent pentru Republica Moldova, economia și cetățenii Republicii Moldova.
Aștept cu mult interes rezultatul acestui vot, că e un vot istoric. Delegația României a fost implicată în elaborarea acestei rezoluții.
Sigur că nu e un proces care se va întâmpla peste noapte. Când spun destul de accelerat mă refer în comparație cu alte state. Sigur că sunt state care au aderat foarte repede, cum e Croația, dar sunt state din Balcani care și acum sunt în negocieri cu UE. Partea cea mai importantă e că se pune accent pe faptul că e perspectivă europeană pentru Republica Moldova. Asta va fi anunțat în iunie, la Consiliul European.
Cel mai probabil, în iunie vom avea stabilit și un calendar pe care-l vor anunța șefii de stat și e guvern din UE”, a declrat președintele PMP.
Întrebat la ce fel de reacții ne punem aștepta din partea Rusiei, Eugen Tomac a răspuns: „Autoritățile de la Chișinău au fost destul de prudente și de calme în această perioadă, în ciuda tuturor provocărilor care au existat dincolo de Nistru, dar să nu uităm că acum câeva zile Lavrov a aunțat că Republica Moldova e tărâtă în NATO și asta îi deranjează. Evident că Rusia nu privește cu ochi buni niciun fel de apropiere a acestor state de UE și evident că protestează și chiar amenință. Deci știm că Rusia e un stat agresor, care a atacat un stat care nu a provocat-o cu nimic, cum e Ucraina, și se duc lupte crâncene de aproape trei luni. În ce privește Republica Moldova, ne așteptăm la orice, dar Republica Moldova nu a provocat și trăiește cu un conflict deschis de peste 30 de ani, cum e cel transnitrean”.