Prim-vicepreședintele PNL Buzău, Ionuț Iuga, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului și actual candidat pentru funcția de consilier județean, a anunțat că a fost testat pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Iuga precizează că este asimptomatic și a început deja tratamentul. Totodată, el face apel la toți cei cu care a intrat în contact în ultima perioadă să se adreseze DSP în cazul în care prezintă simptome specifice infecției cu SARS-CoV-2.
”Dragii mei prieteni, doresc să vă aduc la cunoștință că am fost declarat pozitiv pentru SARS-COV2 în urma unui test PCR-CT. Nu am simptome, am început deja tratamentul. Îi rog pe cei care au intrat în contact cu mine în ultimile zile să se adreseze DSP sau UPU în cazul în care au simptome specifice.
Vă rog din suflet să nu politizați această situație și să ne comportăm responsabil în fața acestei boli, care ne dă viețile peste cap. Voi fi alături de colegii mei prin intermediul tehnologiei, voi continua să lucrez de acasă în zilele ce urmează, până când tratamentul va elimina virusul și mă voi putea întoarce la viața normală de dinainte de acest nefericit incident. Sănătate multă vă doresc! Aveți grijă de voi!”, a scris Ionuț Iuga, pe Facebook.
Prim-vicepreședintele PNL Buzău a fost testat pozitiv cu COVID-19: ”Nu am simptome, am început deja tratamentul. Îi rog pe cei care au intrat în contact cu mine în ultimile zile să se adreseze DSP sau UPU”
În acest context, o reacție a venit și din partea PNL Râmnicu Sărat. Reprezentanții organizației precizează, tot într-o postare pe Facebook, că în ultima perioadă, Ionuț Iuga nu a participat ”la niciuna din ieșirile de campanie” și nici la întâlnirile care au avut loc la sediul organizației locale a PNL.
”Față de anunțul public, făcut de către domnul avocat Ionuț Iuga, primvicepreședinte P.N.L. la nivel județean, organizația PNL Râmnicu Sărat doreste sa faca următoarele precizări: Sănătatea este cel mai de preț lucru pentru fiecare om. Suntem solidari cu colegul nostru și îi dorim multă sănătate, la fel cum le dorim tuturor râmnicenilor. Apreciem modul transparent și deschis, în care a procedat colegul nostru, anunțând public situația sa medicală.
În ultima perioadă de timp, domnul Ionuț Iuga a desfășurat o activitate politică de îndrumare și consiliere juridică pentru întocmirea corectă a dosarelor de candidatură pentru localitățile din zona rurală.
Din aceste motive dl. Iuga nu a participat la niciuna din ieșirile de campanie, de pe străzile Râmnicului și nici la întâlnirile restrânse de lucru de la sediul organizației Râmnicu Sărat”, se arată în postarea PNL Râmnicu Sărat.
Totodată, liberalii din Buzău transmit că au luat măsuri stricte de protecție ”atât la sediul partidului, cât și în ieșirile pe teren. Au fost puse la dispoziție măști de protecție, dezinfectanți, iar la sediul partidului având și două locuri speciale pentru igienizarea mâinilor cu apă și săpun”, se mai arată în mesajul citat.
Cele mai recente date transmise de Grupul de Comunicare Strategică arată că, în județul Buzău au fost confirmate până acum, 2097 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, 20 dintre acestea fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
La nivel național, în același interval, au fost confirmate 1.060 de noi cazuri de infectare cu noulcoronavirus, dintr-un total de 20.497 de teste prelucrate. 58 de pacienți cuCOVID-19au decedat de luni până marți. Totodată, în acest moment, 490 de persoane testate pozitiv cu SARS-CoV-2 sunt internate în secțiile de terapie intensivă din România.