PSD, împărțit între Daniel Băluță și Sorin Grindeanu. Ciolacu nu se lasă dus de la butoane (Surse)

PSD, împărțit între Daniel Băluță și Sorin Grindeanu. Ciolacu nu se lasă dus de la butoane (Surse)
Sursa foto: Captura video B1 TV

Conducerea PSD se reunește într-o ședință de Consiliu Politic Național, marți, de la ora 13.00. Marcel Ciolacu, actualul președinte și-a anunțat intenția de a renunța la funcție.

În aceste ore, în PSD se duce o luptă pentru putere între taberele care vor să preia conducerea partidului. Pe de-o parte, prim-vicepreședintele Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, unul dintre cei mai titrați lideri ai formațiunii se consideră suficient de puternic pentru a-i conduce pe social-democrați ca interimar, conform unor surse citate de G4Media.

Daniel Băluță și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Municipiului București, la funcția de primar, rămasă vacantă după ce Nicușor Dan a fost ales președinte al României. În acest context, președinția partidului i-ar netezi drumul, dat fiind că mai sunt și alți pretendenți, precum Gabriela Firea.

De partea cealaltă, tabăra Ciolacu îl împinge în față pe Sorin Grindeanu, tot prim-vicepreședinte, pentru a prelua conducerea interimară a PSD. Grindeanu, care face parte din echipa de conducere a partidului, îi are în spate pe Mihai Tudose și pe Marcel Ciolacu. Dacă vor reuși să-l impună, Ciolacu, Tudose și cei pe care îi reprezintă vor continua să-și exercite influența în PSD.

Practic ar fi vorba doar de o rotire a cadrelor. Sorin Grindeanu, la fel ca și Mihai Tudose, face parte din cercul de putere care exercită în prezent puterea în PSD, prin intermediul lui Ciolacu.

În acest context, se anunță o ședință destul de tensionată, dat fiind că mulți lideri din teritoriu consideră că actuala echipă de conducere, responsabilă pentru trei eșecuri electorale – două rânduri de alegeri prezidențiale și alegerile parlamentare, trebuie să se retragă. Cel mai vocal exponent al contestatarilor lui Ciolacu este primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Ciolacu intenționează să demisioneze

Surse din interiorul PSD au afirmat că Marcel Ciolacu le-ar fi comunicat apropiaților săi, din cercul puterii, încă de luni, decizia de a face un pas în spate. În cei șase ani în care a asigurat conducerea partidului, Ciolacu a eșuat pe toate liniile, atât ca premier, la guvernare, cât și electoral.

PSD, care în trecut se lăuda cu specialiștii săi, a reușit să ducă țara în dezastru, în doar trei ani. Cu Ciolacu premier, România a eșuat în implementarea PNRR și a înregistrat cel mai mare deficit bugetar la nivelul UE. În plus, social-democrații au pierdut și sprijinul pensionarilor și al bugetarilor, cei care reprezentau nucleul dur al electoratului de stânga.

Acest lucru s-a datorat, în principal eșecului în implementarea legii pensiilor și a legii salarizării unitare. PSD, cu Marcel Ciolacu în frunte, a fost nevoit să înghețe majorarea pensiilor, pe care au bătut monedă în preajma campaniilor electorale de anul trecut. Iar acest lucru a fost sancționat la votul la alegerile prezidențiale.

Consiliul Politic va stabili viitoarea direcție a PSD

Consiliul Politic Național al PSD se va reuni pentru a desemna o nouă conducere interimară, care să gestioneze partidul în perioada post-Ciolacu. De asemenea, conducerea interimară va trebui să organizeze un congres pentru desemnarea unui președinte și a unei echipe de conducere. Un alt subiect de pe ordinea de zi va fi legat de direcția pe care partidul o va apuca în perioada următoare.

PSD este responsabil pentru dezastrul fiscal bugetar, alături de PNL. Drept care, ar fi de așteptat ca partidul să se implice, în viitoarea guvernare, pentru a repara lucrurile. Noul președinte, Nicușor Dan, a declarat, de altfel, că-și dorește un guvern susținut de o majoritate parlamentară pro-europeană din care să facă parte și PSD.

Pe de altă parte, există voci în PSD care susțin că partidul ar trebui să se retragă strategic, în opoziție, și să nu-și asume viitoarea guvernare, ce se anunță deosebit de complicată. De pe margine, așa cum a mai făcut-o în trecut, PSD va critica măsurile guvernamentale anti-populare și, astfel, își va asigura susținerea oamenilor.

Iar la viitoarele alegeri, după ce lucrurile vor fi rezolvate, iar reformele implementate, conform calculelor susținătorilor acestei idei, partidul ar putea reveni la guvernare, asumându-și succesul reformei. Este rețeta pe care PSD a aplicat-o în 2000, după ce PNȚCD a scos țara din faliment, dar și în 2012, după criza economică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`