Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa lui Ilie Bolojan: „Deci eu nu mint!”

Publicat: 02 02. 2026, 19:07
Sursa foto: Captură Video - Partidul Național Liberal / YouTube

Rareș Bogdan îl atacă pe Ilie Bolojan. Europarlamentarul PNL a lansat un atac dur la adresa premierului înainte de începerea ședinței PNL desfășurate la Vila Lac. Politicianul a declarat că actuala guvernare „seamănă foarte mult cu Guvernul Ciorbea”. Înainte de a intra la ședință, acesta a subliniat că este „membru de drept” în conducerea partidului și că prezența sa la întâlniri este legitimă și incontestabilă.

Rareș Bogdan îl atacă pe Bolojan: Cum comentează rezultatele PNL la alegeri și schimbările interne

Bogdan a ținut să sublinieze contribuția sa la creșterea partidului, amintind că împreună cu Ludovic Orban a dus PNL de la 14% la 28%.

În momentul în care câștigi Primăria Capitalei, bazându-te pe un candidat foarte bun, mi se pare nefiresc să schimbi generalii după ce au câștigat războiul. Eu știu un singur lucru: au fost alegeri la București, iar PNL a câștigat după 30 de ani. Eu sunt membru de drept în conducerea partidului, deci nimeni nu poate să îmi conteste prezența în ședințe.

Voi veni după ședință și, din respect pentru munca pe care o faceți, este absolut firesc să vin să stăm de vorbă. La fel cum mi se pare firesc că, atunci când am spus anumite lucruri, după discuțiile cu primarii, ei au confirmat. Deci eu nu mint. Eu sunt cel care a venit din stradă și am dus partidul de la 18% la 28%, la rugămintea lui Orban. Bolojan a câștigat cu 14%. Când am fost primul pe listă, l-am dus la 28%”, a declarat europarlamentarul.

Ce spune Rareș Bogdan despre impozitarea și economia României

Într-un discurs incisiv, europarlamentarul a arătat că „nu întotdeauna impozitele aduc mai mulți bani” la buget și a atras atenția asupra efectelor negative generate de impozitarea coletelor din e-commerce.

Eu sunt interesat de ce se întâmplă cu PNL. Nu întotdeauna impozitele aduc mai mulți bani. Din cauza impozitării coletelor din e-commerce, noi, România, am mutat un business de 300 de milioane de euro pe an în alte țări. În semestrul al doilea al anului trecut, pe Otopeni au aterizat 7.630 de colete care au însemnat taxe de 240 de milioane de euro. Eu aș vrea să văd că România atrage business, pentru că, deocamdată, doar restrângem”, a mai spus acesta, potrivit Antena 3 CNN.