USR PLUS își retrage sprijinul politic pentru Florin Cîțu și cere declanșarea urgentă a negocierilor pentru desemnarea unui nou premier. Dacă discuțiile eșuează, USR PLUS e gata să susțină o moțiune de cenzură
USR PLUS a anunțat că își retrage sprijinul politic pentru premierul Florin Cîțu, despre care spune că a aruncat țara în criză politică, și solicită declanșarea de urgență a negocierilor în coaliție pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Formațiunea e gata să susțină o moțiune de cenzură dacă partenerii de coaliție nu iau act de lipsa unei majorități care să susțină actualul cabinet.
USR PLUS își retrage sprijinul politic pentru premierul Florin Cîțu
„USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. USR PLUS anunță că își retrage sprijinul politic pentru premierul Cîțu, care a aruncat țara în criză politică. USR PLUS nu a girat şi nu va gira niciodată jaful din bani publici, în nicio formulă de guvernare. Cerem Coaliției să ia act de lipsa unei majorități care să susțină Cabinetul Cîțu și solicităm declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier care să formeze un nou guvern. În situația în care discuțiile din Coaliție vor eșua în propunerea unui nou premier, USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu”, se arată în comunicatul transmis de USR PLUS în noaptea de miercuri spre joi.
USR PLUS a anunțat că îl propune pentru Ministerul Justiției în viitorul guvern tot pe Stelian Ion.
„Ministrul Stelian Ion este propunerea USR PLUS pentru Ministerul Justiției și în viitorul guvern şi are tot sprijinul nostru pentru continuarea reformei din justiție, inclusiv desființarea SIIJ şi numirile procurorilor-şefi, procese întrerupte de iresponsabilitatea premierului Cîțu. Biroul Național a decis convocarea Comitetului Politic în data de 11 septembrie”, se arată în același comunicat.