Dani Alves este judecat pentru viol, în Spania / Starul Barcelonei și al lui PSG se află în arest preventiv de mai bine de un an
Procesul starului Dani Alves pentru violul unei tinere într-un club de noapte în decembrie 2022, a început luni, 5 februarie, la Barcelona. Acest proces va ține până miercuri, 7 februarie, chiar dacă a început în jurul orei 09:30, fiind urmărit de zeci de jurnaliști.
Brazilianul Alves se află în arest preventiv de mai bine de un an, după ce a fost acuzat de o tânără că a violat-o în toaleta unei zone VIP a clubului de noapte Sutton din Barcelona. Sportivul neagă categoric faptele.
Dani Alves, 9 ani de închisoare și 150.000 de euro de plată victimei
Parchetul care a solicitat judecarea cazului în Spania cere nouă ani de închisoare și plata a 150.000 de euro către victimă, dar și 10 ani de probațiune după încarcerarea sa.
Totul s-ar fi întâmplat într-un club de noapte, când Alves era împreună cu un prieten de-ai săi. După ce a oferit șampanie victimei, verișoarei sale și unui prieten, sportivul ar fi invitat-o să meargă alături de el într-o zonă VIP.
Bărbatul ar fi avut o „atitudine violentă” față de tânără, obligând-o să întrețină relații sexuale. „Victima i-a cerut de mai multe ori (…) să o lase să plece, spunând că vrea să plece, dar inculpatul a împiedicat-o să facă acest lucru”, se arată în rechizitoriu, potrivit G4Media.ro.
Tânăra se afla sub îngrijiri medicale în noaptea celor întâmplate, suferind de „stres posttraumatic de intensitate general ridicată”, pentru care era monitorizată, conform acuzărilor.
Identitatea victimei nu va fi niciodată dezvăluită pentru a fi protejată de interesul mediatic generat de acest proces. De asemenea, ea nu va fi „confruntată vizual cu acuzatul”, potrivit instanței.
Soția fotbalistului a divorțat după scandalul de viol
Joana Sanz, soția lui Dani Alves, a anunțat în martie 2023 că divorțează de legenda Barcelonei, după scandalul de viol.
În vârstă de 30 de ani, manechinul a încheiat relația cu Alves pe care o avea încă din 2015, amintindu-și de câteva „luni oribile, foarte dureroase”.
Chiar dacă a spus că „Îl iubesc și îl voi iubi mereu”, Joana a pus punct acelei etape a vieții: „O femeie puternică trece într-o nouă etapă”.