Accident extrem de grav în Bihor! Ce au transmis reprezentanții poliției
Un accident extrem de grav a avut loc luni dimineața, în jurul orei 05.05, între localitățile Sânlazăr și Chiraleu, comuna Chișlaz, județul Bihor.
Un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit, iar în urma impactului foarte puternic, trei persoane au decedat pe loc.
Cuprins:
- Ce au transmis reprezentanții poliției
- Ce a anunțat ISU
Ce au transmis reprezentanții poliției
Potrivit informațiilor, oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea, cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
„Din păcate, în urma accidentului rutier, două persoane din autoturism și o persoană din autoutilitară au suferit leziuni, care, din nefericire, le-au provocat decesul, la fața locului. Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis agent șef Alin Lazăr, de la biroul de presă al Poliției Bihor, conform Bihoreanul.
Ce a anunțat ISU
La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Aceeași sursă menționează că toate cele trei victime erau bărbați și, deși medicii au încercat să le salveze viața, aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare.
„Echipajele de descarcerare au acționat pentru evacuarea celor trei victime dintre fiarele autovehiculelor, iar pompierii paramedici și echipajele medicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, cei trei bărbați nu au mai putut fi salvați, medicul declarând decesul acestora”, a precizat Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.