Magistratul care îl judecă pe liderul MISA Gregorian Bivolaru, Ionuț Matei, a primit o scrisoare de ameninţare, în care i se cerea să nu ia o decizie de condamnare cu executare a lui Gregorian Bivolaru, ci să dea o pedeapsă cu suspendare, relatează B1 TV. În caz contrar, atât magistratul, cât și familia sa vor suporta consecințele, se arată în scrisoare.
Scrisoarea este semnată ”Noi, cei indignaţi” şi conţine ameninţări la adresa judecătorului. Semnatarii transmit că, dacă judecătorul îl va condamna pe Bivolaru, va fi dat afară din justiție și va fi distrus.
Mai mult, scrisoarea conține și amenințări la adresa integrității fizice a acestuia.
Judecătorul a declarat că nu este prima amenințare pe care o primește. Amenințarea vine în contextul în care vineri se judecă dosarul Bivolaru.
„Vă rugăm să citiţi cu o foarte mare luare aminte această scrisoare ce vă este adresată, nu spre a vă ameninţa, ci spre a TRAGE UN UTIL SEMNAL DE ALARMĂ CĂ SUNTEŢI PE CALE SĂ FACEŢI O IMENSĂ NEDREPTATE. Nu este bine să vă jucaţi (întocmai ca un DUMNEZEU CRUD ŞI TIRANIC) cu viaţa şi libertatea unui om nevinovat. Citiţi cu atenţie şi luaţi aminte, acum, până nu va fi prea târziu atât pentru Gregorian Bivolaru cât şi pentru dumneavoastră! Încă mai este timp să evitaţi ceea ce ulterior va deveni inevitabil„, se arată în scrisoare.
Semnatarii susțin că judecătorul ar face o ”mare nedreptate” dacă îl va condamna pe Bivolaru.
„Cât suntem încă pe pace vă urăm bine v-am găsit! Vă apropiaţi de momentul în care veţi săvârşi o imensă nedreptate datorită comenzilor primite (ştiţi de la cine şi aflaţi că noi de asemenea ştim de la cine) aruncându-l după gratii pe profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. Aceasta va fi însă (pentru dumneavoastră) o amară victorie şi, aşa cum veţi vedea la scurt timp după aceea, noi cei indignaţi la culme de toate abuzurile, despotismele şi excesul de zel îndopat cu ură de care aţi dat de foarte multe ori dovadă vom intra după aceea în acţiune. Ştiţi foarte bine că nu sunteţi nici un înger şi nici o uşă de biserică, aşa că, dat fiind cameleonismul şi făţărnicia imensă ce vă caracterizează, noi cei indignaţi vom începe (la rândul nostru) să vă demascăm rând pe rând toate potlogăriile, toate greşelile descalificante, toate bubele şi toate ilegalităţile mai mari sau mai mici pe care le-aţi făcut„, au precizat aceștia.
„Arma noastră de bază în ceea ce vă priveşte este dezvăluirea în regim de urgenţă a tuturor adevărurilor deranjante, şocante care vă primesc şi care vă vor distruge destul de repede imaginea (deja boţită) de judecător integru. Aşa cum veţi vedea, ştim cu mult mai mult despre dumneavoastră decât vă puteţi imagina (şi vom continua să strângem fără încetare cât mai multe dovezi de tot felul care vă incriminează) La cinci zile după ce veţi fi dat afară din justiţie, trei dintre noi vom veni personal să vă spunem: «Iată că s-a întâmplat ceea ce v-am spus atunci»”, se mai arată în scrisoare.